Vânzările Coca-Cola HBC au scăzut în trimestrul al treilea dar compania îşi menţine obiectivele anuale

Economica.net
03 11. 2016
coca_cola_92477800

Compania, care îmbuteliază şi vinde băuturi Coca-Cola în 28 de ţări, a precizat că veniturile sale au scăzut cu 1,9% în trimestrul al treilea până la 1,753 miliarde euro, în timp ce numărul unităţilor vândute a scăzut cu 1% până la 571,6 milioane lăzi.

‘Performanţele din trimestrul al treilea au fost în conformitate cu aşteptările, cu volume mai mici care reflectă creşterea excepţională pe care am înregistrat-o în trimestrul al treilea 2015…Afacerile merg bine şi suntem încrezători că ne vom îndeplini aşteptările pentru întregul an’, a declarat directorul general de la Coca-Cola HBC, Dimitris Lois.

‘În România, am început să introducem reducerea TVA în produsele noastre în luna iunie 2015, ceea ce a sprijinit creşterea volumelor timp de mai multe trimestre. În pofida unor comparaţii dure, România a menţinut un moment pozitiv, cu creşteri puternice pe toate categoriile, cu excepţia apei’, se mai arată în comunicatul companiei.

Coca-Cola HBC a fost înfiinţată în Grecia în anul 1969 dar în 2013 a decis să-şi mute sediul fiscal din Grecia în Elveţia şi, de asemenea, a decis ca listarea principală a acţiunilor să se realizeze la Bursa de la Londra, în ideea de a-şi îmbunătăţi accesul la pieţele de capital.

Operaţiunile Coca-Cola HBC acoperă 28 de ţări, majoritatea din Europa, deservind peste 560 de milioane de oameni. Coca-Cola HBC România, membră a Grupului Coca-Cola Hellenic, este cea mai mare companie din industria băuturilor non-alcoolice din România. Coca-Cola HBC România are sediul social în Voluntari şi deţine trei fabrici de îmbuteliere pe teritoriul ţării, localizate în Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei.