Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu aproape 22% în martie

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în martie un avans de 21,6% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,7% în perioada similară din 2018, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate miercuri.
Economica.net - mie, 17 apr. 2019, 08:27
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu aproape 22% în martie

Datele statistice sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 59.475 de unităţi, în creştere faţă de martie 2018 (48.925 vehicule).

Grupul francez Renault a raportat în martie o creştere a vânzărilor de 2,1%, în timp ce restul marilor producători auto au înregistrat scăderi, de la minus 15,5% la Ford şi minus 14% la Daimler, la minus 1,7% la PSA Peugeot Citroen şi minus 0,6% la grupul Volkswagen.

În primele trei luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 12,6% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,5%, de la 3% în perioada similară din 2018. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 145.582 de unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – martie 2018 (129.261 vehicule).

Grupul francez Renault a raportat în primele trei luni din acest an o creştere a vânzărilor de 0,6%, în timp ce restul marilor producători auto au înregistrat scăderi, de la minus 10,3% la Ford şi minus 5,5% la Daimler, la minus 2,4% la grupul Volkswagen şi minus 1,2% la PSA Peugeot Citroen.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

 

Lituania, Danemarca şi România, cel mai semnificativ avans al vânzărilor auto din Europa

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 3,6% în martie, în timp ce Lituania, Danemarca şi România au raportat cel mai puternic ritm de creştere, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate miercuri.

Datele statistice sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Luna trecută, au fost livrate în Europa aproximativ 1,77 milioane de vehicule, faţă de 1,83 milioane de unităţi în perioada similară din 2018. Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Lituania (43,8%), Danemarca (33,2%) şi România (20,8%).

Toate marile pieţe auto au raportat scăderi în martie: de la minus 9,6% în Italia, la minus 4,3% în Spania, minus 3,4% în Marea Britanie, minus 2,3% în Franţa şi minus 0,5% în Germania.

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut în primele trei luni din acest an cu 3,2%, fiind livrate aproximativ 4,14 milioane de vehicule, faţă de 4,28 milioane de unităţi în perioada similară din 2018. Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Lituania (58,2%), România (25,1%) şi Danemarca (16,4%).

Marile pieţe auto au avut evoluţii mixte în perioada ianuarie – martie 2018: o creştere uşoară în Germania (0,2%) şi scăderi în Spania (minus 6,9%), Italia (minus 6,5%), Marea Britanie (minus 2,4%) şi Franţa (minus 0,6%).

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...