Vânzările de autovehicule au crescut în România cu 16,1%, în primele opt luni. Producţia a scăzut cu 6,5%

Producţia naţională de autovehicule a înregistrat un total de 240.005 unităţi, în primele opt luni din acest an, în scădere cu 6,5% comparativ cu acelaşi interval din 2015, în timp ce vânzările s-au încadrat pe un trend ascendent, până la 87.447 unităţi (+16,1%), reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), dată luni publicităţii.
Economica.net - lun, 12 sept. 2016, 10:06
Vânzările de autovehicule au crescut în România cu 16,1%, în primele opt luni. Producţia a scăzut cu 6,5%

La nivelul lunii august, volumul vânzărilor de autovehicule a fost de 11.578 de unităţi, mai mare cu circa 25% faţă de luna similară a anului trecut, iar autoturismele au contribuit cu un plus de 14,8%, respectiv 9.324 exemplare.

Principalul motor al vânzărilor pe segmentul de autoturisme îl reprezintă categoria persoanelor juridice, cu o pondere de 70% din total. Un alt factor de distorsiune a pieţei auto îl reprezintă afluxul de autovehicule rulate, marea lor majoritate nefiscalizate.

Potrivit APIA, în ceea ce priveşte producţia naţională, în august au fost fabricate 8.799 de autovehicule, cu 70,6% mai puţine decât în luna precedentă, dar cu 85,9% mai multe decât în august 2015. Per total, în intervalul ianuarie – august, producţia totală de autovehicule a ajuns la 240.005 unităţi, ceea ce corespunde unei scăderi pe ansamblul perioadei de 6,5% comparativ cu primele opt luni din anul anterior.

Din totalul producţiei, 211.130 de unităţi au fost produse de Dacia şi 28.875 de Ford. În acest context, volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 120.980 unităţi (+14,8% faţă de primele opt luni din 2015), urmat de Dacia Sandero (37.116 unităţi, -8,9%), Ford B-MAX (28.875 unităţi, -13,1%), Dacia Logan (26.795 unităţi, -48,5%) şi Dacia Logan MCV (26.239 unităţi, +4,3%).

La vânzări, cu un volum total de 11.578 unităţi comercializate în luna august, din care 9.324 autoturisme (80,5%) şi 2.254 vehicule comerciale (19,5%), se înregistrează, după primele opt luni din 2016, un volum total de 87.447 unităţi, cu 16,1% mai multe decât în primele opt luni din 2015.

Totodată, în acelaşi interval, piaţa consemnează un număr de 70.606 autoturisme vândute, în creştere cu 14,8% faţă de anul anterior, şi 16.841 vehiculele comerciale (marfă şi persoane), în urcare cu 21,9%.

La autoturisme, în perioada ianuarie – august, topul pe mărci este condus de Dacia, cu 20.968 unităţi (29,7% cota de piaţă, -3,7% faţă de perioada similară din 2015), urmată de Volkswagen (7.384 unităţi, 10,5% cotă de piaţă, +18,7%), Skoda (6.611 unităţi, 9,4% din total piaţă, +20,2%), Renault (5.243 unităţi, 7,4% cotă de piaţă, +41,4%), Ford (4.362 unităţi, 6,2% cotă, +12,1%) şi Opel (3.325 unităţi, 4,7% din total piaţă, +41,6%). Pe modele, cu cele 9.315 unităţi (-10,1% comparativ cu 2015) livrate pe piaţa autohtonă în primele opt luni ale acestui an, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero, cu 4.433 unităţi (+17,3%), Dacia Duster, cu 3.704 unităţi (-12,4%), Skoda Octavia (2.784 unităţi, +9,8%) şi Renault Clio (2.159 unităţi, +52%).

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel au ajuns la o pondere în total piaţă de 48,3%, în primele opt luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când procentajul era de 54%.

De asemenea, cele mai multe autoturisme vândute au ca ţară de provenienţă România (27,6%), urmate de cele fabricate în Germania (21,9%), Cehia (11,5%), Spania (8,9%) şi Franţa (7,2%).

Datele APIA arată, pe de altă parte, că la export s-au consemnat, la opt luni, 215.903 unităţi, numărul acestora fiind în scădere cu 9,2% faţă de perioada similară din anul 2015. Cel mai exportat model a fost Dacia Duster (118.527 unităţi), în creştere cu 14,5% faţă de 2015, urmat de Dacia Sandero (31.485 unităţi, -16%), Ford B-MAX (28.002 unităţi, -15,4%), Logan MCV (23.747 unităţi, -1,6%) şi Dacia Logan (14.142 unităţi, -64,2%).

De altfel, 90% din producţia naţională realizată în primele opt luni din 2016 a fost exportată, cifră în scădere faţă de anul precedent, când acest procentaj a ajuns la 92,7%.

Pe plan european, în primele opt luni ale anului, s-a înregistrat o creştere generală şi consistentă a vânzărilor de autoturisme, după cum urmează: Italia (+17,1%), Spania (+11%), Franţa (+6,1%), Germania (+5,4%) şi Regatul Unit al Marii Britanii (+2,8%).

Te-ar mai putea interesa și
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom Services S.A., cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, raportează că a înregistrat anul trecut venituri totale de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul......
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva zile înainte de reuniunea comitetului Rezervei Federale
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva ...
Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în Statele Unite ale Americii, potrivit indicelui preţurilor de consum ...
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele două proiecte finalizate deja la noi. Interviu cu John Stuart, CEO DRI
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele ...
John Stuart este CEO al  DTEK Renewables International (DRI), divizia de regenerabile a conglomeratic energetic ucrainean ...
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, ...