Vânzările de PC-uri la nivel mondial, la cel mai scăzut nivel din 2008

Economica.net
10 10. 2013
lenovo_all_in_one_pc_95627900

Piaţa PC-urilor s-a contractat pentru cel de-al şaselea trimestru consecutiv.

Grupul chinez Lenovo s-a menţinut lider mondial după vânzările de computere, urmat de Hewlett-Packard, care a revendicat prima poziţie pe piaţa americană.

Producătorii de PC-uri nu au reuşit să propună noutăţi atractive pentru clienţi, aceştia preferând să acceseze internetul utilizând tablete, care au avantajul unui preţ mai mic, potrivit Gartner.

„Oferta largă de tablete Android cu preţuri mici a atras consumatorii de pe pieţele emergente”, comentează analiştii Gartner într-un comunicat.

Cererea pentru electronice de consum creşte de obicei în al treilea trimestru, datorită pregătirilor pentru noul an şcolar.

Compania de cercetare IDC estimează că vânzările globale de PC-uri au scăzut cu 7,6% în trimestrul al treilea, la 81,6 milioane unităţi, îmbunătăţind o estimare anterioară prin care previziona un declin de 9,5%.

Scăderea mai temperată faţă de estimări se datorează achiziţiilor efectuate de companii şi interesului consumatorilor pentru o nouă variantă a sistemului de operare Windows 8 dezvoltat de Microsoft, potrivit IDC.