Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare

Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut nivel de după 2013, în condiţiile în care o penurie prelungită de cipuri de memorie a crescut preţurile telefoanelor şi a diminuat cererea, arată estimările preliminare ale firmei de consultanţă Counterpoint Research, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 14 iul. 2026, 10:06
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare

Cu toate acestea, Apple a reuşit să contracareze tendinţa generală, livrările sale înregistrând o cu o creştere de 3%, ceea ce a dus cota sa de piaţă globală la un nivel record de 20%. Producătorul american a profitat de cererea rezistentă pentru modelele sale iPhone premium precum şi de decizia de a menţine preţurile neschimbate. Cu toate acestea, analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare, scrie Agerpres.

Tendinţa de creştere a preţurilor cipurilor de memorie a continuat, deoarece furnizorii au dat prioritate clienţilor din sectorul centrelor de date cu inteligenţă artificială în detrimentul producătorilor de electronice de larg consum, ceea ce i-a forţat producătorii de smartphone-uri să transfere costurile mai mari ale componentelor pe seama consumatorilor prin creşteri de preţuri, în special pentru dispozitivele din zona entry-level şi mid-range.

În rândul principalilor producători de smartphone-uri, grupul sud-coreean Samsung Electronics Co. a recâştigat poziţia de lider în al doilea trimestru, depăşindu-şi rivalul american Apple Inc. Samsung a controlat 24% din livrările globale de smartphone-uri în perioada aprilie-iunie, potrivit Counterpoint Research. Apple s-a clasat pe locul al doilea cu o cotă de piaţă de 20%.

Producătorii chinezi Xiaomi, Oppo şi Vivo au înregistrat cele mai abrupte scăderi ale livrărilor dintre primii cinci producători de smartphone-uri, din cauza expunerii lor mai mari la dispozitivele de tip entry-level şi mid-range.

Analiştii de la Counterpoint şi-au menţinut prognozele referitoare la scăderea cu aproximativ 14% a livrărilor globale de smartphone-uri în acest an şi a declarat că este posibil ca penuria de cipuri de memorie să persiste şi în 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate de stocare a energiei electrice în baterii de cel puțin 500 MW în......
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor ...