Vânzările Hornbach au crescut cu 1% în primul semestru

Vânzările retailerului german de materiale de construcţii şi grădinărit Hornbach au crescut cu 1% în perioada 1 martie - 31 august, prima jumătate a anului financiar în curs, la 1,79 miliarde euro, un impact pozitiv având livrările realizate în Germania sau România.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 11:51
Vânzările Hornbach au crescut cu 1% în primul semestru

Profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) al grupului a scăzut uşor în prima jumătate a anului fiscal, cu 2,9%, la 153,2 milioane de euro. Cu toate acestea, compania estimează că indicatorul se va menţine în actualul an financiar la nivelul înregistrat în intervalul similar precedent.

„Comparativ cu rezultatele financiare obţinute în anul fiscal anterior, veniturile realizate în prima parte a anului curent sunt bune. Scăderea uşoară înregistrată la nivelul veniturilor noastre a fost cauzată, în principal, de atitudinea consumatorilor din zone importante din Europa de Vest şi de Est, aceştia devenind mai atenţi cu cheltuielile lor, dar şi de condiţiile extreme de vreme din această vară”, a declarat într-un comunicat Albrecht Hornbach, preşedintele Consiliului de Administraţie al Hornbach Holding.

Vânzările realizate în cele 137 de magazine operate de cel mai mare subgrup din cadrul Hornbach Holding, Hornbach Baumarkt, în Europa, au crescut cu 0,9% în primele şase luni din anul financiar curent, la 1,68 miliarde de euro.

„Suntem încântaţi îndeosebi de perfomanţa puternică a magazinelor noastre din Germania, care rămâne, de departe, cea mai mare piaţă a noastră. Aici ne-am depăşit competitorii şi am câştigat, din nou, cotă de piaţă, realizând vânzări în creştere cu 1,5%, la 971,3 milioane de euro, în primele şase luni. Drept urmare, ne aşteptăm ca în acest an financiar să obţinem rezultate mai bune decât concurenţii noştri”, a spus Hornbach.

Vânzările din magazinele Hornbach din cele opt ţări din afara Germaniei au avut un declin uşor, cu 2,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Criza datoriilor în euro, precum şi previziunile economice pesimiste au dus la o lipsă de optimism în rândul consumatorilor din zone mari din Europa de Vest şi Est, mai ales pe perioada verii, se spune în comunicat.

„Este cu atât mai îmbucurător să observăm că, în anumite ţări, cum este şi cazul României, am reuşit să generăm creşteri în vânzări comparativ cu aceeaşi perioadă a anului fiscal anterior şi să depăşim media înregistrată de sectorul de profil în prima jumătate a lui 2012 / 2013”, a mai reprezentantul companiei.

Hornbach Baustoff Union, unul dintre cele trei subgrupuri ale companiei, care în acest moment operează 24 de magazine de construcţii în sud-vestul Germaniei, a avut o creştere de 2,6% pe întregul semestru întâi al anului, ajungând la vânzări de 114,8 milioane de euro. Profitul înainte de dobânzi şi taxe al subgrupului a crescut şi mai puternic, cu 13,9%, la 5,5 milioane de euro.

Hornbach Immobilien, a treia companie din grup, a avut şi ea rezultate pozitive, îmbunătăţindu-şi câştigurile operaţionale cu 4,9% în primul semestru al anului financiar, la 23,4 milioane de euro.

Totodată, grupul a revizuit estimările de creştere pentru întregul an financiar 2012 / 2013, vânzările putând înregistra un ritm de creştere mediu de o singură cifră şi EBIT la acelaşi nivel cu cel din 2011 / 2012 (169 milioane euro).

Grupul Hornbach, fondat în 1877, este o afacere de familie şi se numără printre liderii de pe piaţa magazinelor de materiale de construcţii şi grădinărit din Europa.

Cotată la Bursa din Frankfurt, compania activează în nouă ţări europene (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), operând 137 magazine.

În România, Hornbach a deschis primul magazin în 2007, iar în acest moment deţine trei unităţi în Bucureşti (Berceni, Militari şi Baloteşti), unul în Braşov şi unul în Timişoara.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...