Vânzările Mazda în România au crescut cu 43%, în primele nouă luni ale anului

Constructorul auto japonez Mazda a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, o creştere cu 43% a vânzărilor în România, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, informează, luni, compania.
Economica.net - lun, 06 oct. 2014, 11:55
Vânzările Mazda în România au crescut cu 43%, în primele nouă luni ale anului

Cel mai bine vândut model, în primele trei trimestre ale acestui an, a fost SUV-ul CX-5, cu 250 de unităţi, echivalentul unui plus de 55%, comparativ cu perioada similară din 2013, în timp ce volumul vânzărilor Mazda3 a crescut cu 51%, la 192 de unităţi.

Mazda6 încheie top 3 cele mai vândute modele ale constructorului cu 140 de autoturisme comercializate, în creştere cu 26% faţă de anul trecut.

Potrivit sursei citate, gama Mazda a fost completată, recent, cu a patra generaţie a roadsterului MX-5, iar în această toamnă va fi prezentată la nivel mondial şi european noua sub-compactă Mazda2.

Datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/ relevă faptul că, la nivelul primelor opt luni din acest an, au fost înmatriculate 1.125 de unităţi, în creştere cu 2,09% faţă de perioada ianuarie – august 2013.

Din acest total, 584 de exemplare au fost reprezentate de autovehiculele second-hand, în scădere cu 29,22%, în timp ce în cazul maşinilor noi au fost înregistrate 541 de înmatriculări (+46,22% comparativ cu primele opt luni din 2013).

La nivelul lunii septembrie, statistica provizorie a DRPCIV arată că au fost înmatriculate 69 de autoturisme noi Mazda, mai multe faţă de luna anterioară, când au fost consemnate 51 de înregistrări.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...