Vânzările Mercedes-Benz au depăşit pentru prima dată 1,1 milioane de vehicule în primul trimestru din 2017

Economica.net
06 07. 2017
mercedes_glc_4567_52476400

Mercedes a vândut pe plan global 1,14 milioane de vehicule în primele şase luni din acest an, un nivel record, datorită unui avans de 34,5% în China şi de 8,9% în Europa, în timp ce în SUA livrările au scăzut cu 7,9%.

‘Am înregistrat cele mai bune rezultate semestriale din istoria companiei, depăşind un milion de vehicule vândute. Nu doar popularitatea gamei E-Class a contribuit la acest succes, cererea pentru SUV-uri a fost de asemenea ridicată în toate regiunile’, a afirmat Britta Seeger, membru al conducerii Daimler AG.

Mercedes-Benz a raportat o creştere a vânzărilor de 11,1% în iunie, a 52-a lună de creştere consecutivă. Mercedes a vândut pe plan global 209.309 autoturisme în iunie, o cifră record pentru această lună, datorită unui avans de 28,3% în China şi de 4,3% în Europa şi de 1,8% în SUA.

Luna trecută, Mercedes a fost cea mai bine vândută maşină din gama premium în Germania, Italia, Franţa, Belgia, Portugalia, Austria, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Brazilia, Canada şi SUA.