Vânzările Swatch au scăzut la 3,06 miliarde de franci elvețieni în primul semestru

Vânzările Swatch au scăzut în primul semestru din 2025 la 3,06 miliarde de franci elvețieni (3,82 miliarde de dolari), producătorul elvețian de ceasuri confruntându-se cu reducerea cererii din industria de lux și continuarea slăbiciunii pieței din China, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 17 iul. 2025, 10:09
Vânzările Swatch au scăzut la 3,06 miliarde de franci elvețieni în primul semestru

Producătorul mărcilor Omega, Longines și Tissot a anunțat joi că în primele șase luni din acest an vânzările au înregistrat un declin anual de 7,1%, la rate de schimb constante, în timp ce analiștii se așteptau la vânzări de 3,2 miliarde de franci elvețieni.

Declinul vânzărilor a fost determinat de slăbiciunea pieței din China, în timp ce alte regiuni au raportat un nivel record al vânzărilor. De exemplu, în America de Nord s-a înregistrat o creștere de peste 10% a vânzărilor, a informat Swatch.

Profitul operațional al companiei au scăzut în primul semestru din 2025 cu 67%, la 68 milioane de franci elvețieni. China, Hong Kong și Macao au generat 27% din vânzările companii elvețiene, în primele șase luni din acest an.

Producătorii elvețieni de ceasuri suferă de pe urma unei scăderi semnificative a cererii, în special pe piața din China, după un boom fără precedent după pandemie, când consumatorii s-au grăbit să cumpere ceasuri scumpe.

Scăderea a afectat mai ales cererea pentru mărcile de ceasuri ușor mai accesibile, în timp ce mărci precum Rolex și Patek Philippe au rezistat mai bine. Însă criza a afectat și grupurile Richemont, care deține mărcile Vacheron Constantin și IWC, precum și proprietarul Omega, grupul Swatch Group AG, care au înregistrat o prăbușire a vânzărilor în China.

Industria de orologerie reprezintă aproximativ 10% din exporturile totale ale Elveției și asigură aproximativ 57.000 de locuri de muncă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...