Vapoare de transport containere cu propulsie nucleară – greii industriei maritime studiază opțiunea

Compania de transport maritim daneză Maersk a fost de acord să participe la un studiu realizat de firma de servicii maritime Lloyd's Register (LR) și Core Power, cu sediul în Marea Britanie, care va evalua potențialul transportului de containere cu vase cu propulsie nucleară în Europa, potivit presei de specialitate.
Economica.net - S, 17 aug. 2024, 10:04
Vapoare de transport containere cu propulsie nucleară – greii industriei maritime studiază opțiunea

Industria maritimă a explorat în ce măsură combustibilul nuclear poate fi folosit pentru alimentarea navelor comerciale, deoarece progresele tehnologice au deschis astfel de opțiuni, dar oficialii din industrie au spus anul trecut că soluțiile de combustibil nuclear pentru nave nu vot fi adoptate mai devreme de zece ani

Acum, Maersk, LR și Core Power vor evalua fezabilitatea unui vas transcontainer care să fie alimentat cu un reactor nuclear de generația a patra pentru a desfășura operațiuni de marfă în Europa, inclusiv pri prisma reglementărilor necesare.

Reactoarele nucleare mici și produse în masă, care se preconizează a fi montate la bordul navelor, sunt mai puțin puternice și consumă mai puțin combustibil nuclear decât site-urile nucleare tradiționale.

Companiile vor investiga cerințele pentru regulile de siguranță actualizate, împreună cu înțelegerea operațională și de reglementare necesară pentru utilizarea energiei nucleare în transportul de containere, a anunțat LR.

Transportul maritim, care este acum responsabil pentru aproximativ 90% din comerțul mondial, reprezintă aproape 3% din emisiile globale de dioxid de carbon, iar industria este sub presiunea investitorilor și a ecologiștilor pentru a găsi soluții mai curate pentru combustibili.

„Energia nucleară deține o serie de provocări legate, de exemplu, de siguranță, gestionarea deșeurilor și acceptarea reglementărilor în diverse state și, până acum, dezavantajele au depășit în mod clar beneficiile tehnologiei”, a declarat Ole Graa Jakobsen, șeful Tehnologiei flotei Maersk. „Dacă aceste provocări pot fi abordate prin dezvoltarea noilor așa-numite modele de reactoare de a patra generație, energia nucleară s-ar putea maturiza într-o altă posibilă cale de decarbonizare pentru industria logistică în 10 până la 15 ani în viitor”, a spus el.

Un sondaj realizat de Camera Internațională de Transport Maritim din mai anul trecut a arătat că propulsia nucleară a fost privită cu mai mult interes decât în 2021, unii anticipând că navele comerciale cu propulsie nucleară vor fi viabile în următorul deceniu.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...