Polonia speră ca parteneriatul cu FoxConn în domeniul mașinilor electrice să aducă investiții și în cercetare

Polonia mizează pe un aflux de investiţii şi transferuri de tehnologie din partea companiilor taiwaneze pentru a-şi relansa economia. Contractul cu FoxConn pentru producția de mașini electrice este considerat un pri m pas în această direcție.
Economica.net - mar, 16 iun. 2026, 18:51
Polonia speră ca parteneriatul cu FoxConn în domeniul mașinilor electrice să aducă investiții și în cercetare

Prim-ministrul Donald Tusk a declarat că Polonia nu va mai fi „doar un hub de asamblare”, în contextul în care este interesată să beneficieze de investiţii suplimentare din partea unor companii precum Foxconn. Firma taiwaneză, al cărei nume complet este Hon Hai Precision Industry Co., a semnat luna trecută un acord privind construirea de automobile electrice în Polonia şi, în paralel, ar putea fi şi partener într-o societate mixtă din domeniul producţiei de semiconductori, a spus Tusk.

Anterior, la începutul lunii mai 2026, a fost anunțată semnarea unui parteneriat între ElectroMobility Poland (EMP) și taiwanezii de la Foxconn pentru a dezvolta un centru de producție și cercetare în domeniul vehiculelor electrice în sudul Poloniei.

EMP a declarat că negociază sfera de cooperare cu Foxconn și cu filiala sa specializată în vehicule electrice, Foxtron Vehicle Technologies inclusiv posibilitatea formării unei societăți mixte, și că își propune să semneze acorduri obligatorii în a doua jumătate a anului ⁠2026.

„Încă de la început, am conceput acest proiect având în vedere necesitatea unui partener care să combine amploarea industrială cu profunzimea tehnologică”, a declarat Cyprian Gronkiewicz, directorul general al EMP.

El a menționat angajamentele privind transferul de tehnologie, dezvoltarea capacităților interne de proiectare a vehiculelor în Polonia și posibila utilizare a furnizorilor locali ca factori decisivi în alegerea grupului taiwanez.

„Vom fi centrul nu numai al producției, ci și al distribuției acestor autovehicule către întreaga piață europeană”, a declarat ministrul patrimoniului de stat, Wojciech Balczun, cu ocazia evenimentului de anunțare a parteneriatului.

Obiectivul vizează investiții dincolo de sfara simplei asamblăîri de mașini

Obiectivul Guvernului de la Varşovia este acela de a stimula producţia şi competenţele din domeniul tehnologiilor de vârf într-o perioadă caracterizată de politici globale volatile şi linii de aprovizionare tensionate. Partenerii asiatici ar investi în Polonia datorită faptului că este o ţară cu costuri relativ mici şi creştere rapidă şi şi-ar extinde prezenţa pe piaţa UE, care regrupează 450 de milioane de locuitori.

„Situaţia geopolitică în schimbare arată că Europa trebuie să îşi reconstruiască propriile capacităţi de producţie în tehnologii cheie. Pandemia, războiul din Ucraina şi tensiunile comerciale au evidenţiat riscurile legate de dependenţa excesivă de pieţele îndepărtate”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Tehnologiei şi Dezvoltării, Michal Jaros.

Într-un interviu pentru Bloomberg News, Michal Jaros a dezvăluit că Foxconn, un furnizor cheie pentru Apple Inc., urmează să investească peste un miliard de dolari în proiectul polonez din domeniul vehiculelor electrice. Fabrica ar urma să producă maşini sub o nouă marcă locală şi va deveni centrul Foxconn pentru expansiunea europeană a firmei taiwaneze.

Următorul pas ar fi construirea unui parc tehnologic unde membrii Asociaţiei producătorilor taiwanezi de componente electronice, condusă de preşedintele Foxconn, ar putea investi câteva miliarde de dolari, a spus Jaros. Decizia cu privire la ce va fi produs acolo urmează să fie luată la sfârşitul anului 2026, printre propunerile analizate numărându-se componente electronice pentru industria auto, componente pentru servere cu inteligenţă artificială, roboţi industriali, plăci de circuit şi semiconductori, a precizat Jaros.

Parcul ar putea fi amplasat în Miekinia, la aproximativ 150 de kilometri de graniţa cu Germania, oraşul în care Intel Corp. plănuia să construiască o fabrică de semiconductori înainte de a abandona ideea, a spus premierul Tusk.

„O mare companie americană s-a retras şi am început discuţiile cu partenerii care erau interesaţi, inclusiv în locaţia în care am investit deja bani. Vom avea o fabrică de semiconductori acolo în cooperare cu acelaşi partener taiwanez”, a declarat premierul polonez la un eveniment găzduit la Bursa de Valori din Varşovia.

Guvernul de la Varşovia vrea să accelereze procedurile pentru investitorii străini din zone precum Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan. Astfel de firme vor beneficia de proceduri accelerate pentru angajarea lucrătorilor cu înaltă calificare şi vor derula formalităţile într-un singur punct de lucru, a spus Jaros. De asemenea, vor avea acces extins la granturi şi programe de scutire de impozite.

Investiţiile cumulate ale companiilor taiwaneze ar putea reprezenta „cea mai mare afacere străină din istoria Poloniei”, a declarat Jaros. „Vorbim despre construirea întregului ecosistem, care include producţia, cercetarea şi dezvoltarea, logistica, educaţia şi serviciile aferente. Aceasta este modalitatea de a construi o economie puternică”, a subliniat oficialul polonez.

Te-ar mai putea interesa și
Eveniment fără precedent pentru filmul românesc. Avanpremiera Fjord a înregistrat vânzări record pentru un film de artă. Peste 43.000 de spectatori au umplut sălile din 96 de cinematografe din toată țara
Eveniment fără precedent pentru filmul românesc. Avanpremiera Fjord a înregistrat vânzări record pentru un film de ...
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și câștigător al marelui premiu al Festivalului de la Cannes, a fost proiectat în avanpremieră în data de 13 iunie 2026 în 96 de cinematografe din 53......
Autostrada Moldovei: Centura Bacăului va fi închisă temporar pentru conectarea cu noul tronson din A7 – presa locală
Autostrada Moldovei: Centura Bacăului va fi închisă temporar pentru conectarea cu noul tronson din A7 – presa locală
Circulația pe sectorul de autostradă al Centurii Bacăului ar urma să fie închisă temporar, începând cu data de 15 ...
S-a pus în funcțiune a doua cea mai mare baterie de stocare a energiei din România, de 150 MW/300 MWh, la Gura Ialomiței. Va fi extinsă în curând la 250 MW/500 MWh. Investiție a Aukera Energy
S-a pus în funcțiune a doua cea mai mare baterie de stocare a energiei din România, de 150 MW/300 MWh, la Gura Ialomiței. ...
Aukera Energy, platformă pan-europeană de energie din surse regenerabile și stocare a energiei în baterii, susținută ...
PPC Energie introduce serviciul de Operare și Mentenanță pentru sisteme de stocare a energiei (BESS) în portofoliul său de oferte destinat companiilor
PPC Energie introduce serviciul de Operare și Mentenanță pentru sisteme de stocare a energiei (BESS) în portofoliul său ...
PPC Energie, furnizor integrat de energie, adaugă serviciul de Operare și Mentenanță (O&M) pentru sisteme de stocare ...