Varta amână investiția de un miliard de euro în fabrica de baterii din România

Varta amână investiția de un miliard de euro în fabrica de baterii pentru mașini electrice din România, a confirmat compania pentru Economica.net. Vara aceasta, reprezentanții companiei s-au întâlnit la București cu oficialii români și au discutat posibilitatea investiției.
Andrada Ghira - mie, 30 nov. 2022, 16:47
Varta amână investiția de un miliard de euro în fabrica de baterii din România

Varta a anunțat recent că amână o investiție într-o fabrică de baterii V4Drive pe fondul costurilor în creștere, fără să menționeze însă despre ce fabrică este vorba sau în ce țară. Economica.net a solicitat lămuriri companiei, care ne-a transmis: „Varta evaluează constant oportunitățile de extindere a fabricilor noastre existente. În prezent, am oprit toate planurile pentru o eventuală extindere a prezenței noastre în România și nu am mai continuat cu o analiză pentru noi capacități de producție în țară”.

Gigantul german Varta a anunțat că va continua construcția noii fabrici pentru baterii V4Drive atunci când sunt asigurate angajamente obligatorii din partea clienților, dar și că se așteaptă ca anul acesta veniturile să fie mai mici cu 10% decât în 2021.

Reprezentanții Varta s-au întâlnit anul acesta cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, care i-a primit la Palatul Victoria, și unde au fost prezentate planurile de dezvoltare ale companiei germane în România.

În luna martie a acestui an, Roxana Mânzatu, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunțat pe pagina de Facebook că s-a întânit cu reprezentanți ai companiei.

„Am primit azi (nr. 3 martie) delegația grupului Varta. Compania vizează România ca locație pentru o investiție strategică de 1 miliard de euro într-o nouă unitate de producţie baterii pentru mașini electrice”. Mesajul a fost ulterior șters și nu mai este disponibil spre vizualizare.

CITEȘTE ȘI Varta vizează România ca locație pentru o investiție strategică de 1 miliard de euro într-o fabrică de baterii pentru mașini electrice 

Nouă firmă Varta în România

Pertrix V SE, cu sediul social în Ellwangen (Germania), subsidiara pentru e-mobilitate a companiei Varta, a deschis recent în ţara noastră firma V4Drive România SRL. Firma are sediul social în Otopeni şi are ca obiect principal de activitate fabricarea subansamblurilor electronice.

Varta este prezentă în România cu o unitate de producție la Brașov. Varta Microbattery a primit în 2019 un ajutor de stat de 25,3 milioane de euro pentru extinderea capacității de producție. În 2021, firma a înregistrat afaceri de 466 milioane de lei, în creștere cu aproape 15% față de rezultatul din 2021.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...