Vasile Blaga are ”o cărămidă” de telefon: ţine bateria mult şi luminează prin casă VIDEO

07 12. 2011

Proaspătul preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, continuă să folosească un telefon mobil din vechile generaţii – masiv şi greoi, Nokia 6310. Faţă de modelele prezente în acest moment pe piaţă, telefonul lui Blaga poate fi lesne considerat o „cărămidă”. Jurnaliştii RTV l-au surprins pe Blaga în plenul Senatului în timp ce se juca şi vorbea la telefon. Momentele au fost înregistrate chiar în timp ce fostul ministru de interne aştepta să fie votat şef peste senatori. Probabil, un tic nervors provocat de emoţia aşteptării.

Încă trei „cărămizi”

Deşi spune că are şi un iPad, Vasile Blaga e mult mai ataşat sentimental de vechiul telefon. Contactat de RTV.net, preşedintele Senatului ne-a declarat că are, nu unul, ci patru astfel de telefoane. „Da, pe acesta îl folosesc. Şi mai am încă trei astfel de exemplare, din acelaşi model de telefon. Prefer telefonul ăsta, e un telefon foarte bun. Vorbesc la el toată ziua şi mă ţine bateria fără porbleme. Plus că şi văd cu uşurinţă la el, ceea ce e foarte important. Luminează şi prin casă.  Nu am mania fotografiatului, sau a înregistratului, în general tinerii au pasiunile astea”, a declarat Blaga pentru RTV.net

iPad-ul e la modă acum

În politică, „trendul” actual în materie de gadgeturi îl fac tabletele şi telefoanele ultra-performante. Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc sau ministrul Dezvoltării Elena Udrea sunt printre politicienii Puterii care folosesc  tablete şi smartphone-uri. În tabăra Opoziţiei, senatorii Dan Voiculescu (PC), Varujan Vosganian (PNL), Victor Ponta (PSD) au fost surprinşi, la rându-le cu tablete inteligente.