Vasile Dîncu: Nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, luni seara, că nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit şi nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata.
AGERPRES - mar, 15 mart. 2022, 08:35
Vasile Dîncu: Nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata

Dîncu a afirmat la Digi24 că s-au exagerat anumite aspecte privind un draft al unei legi care trebuia să se facă rapid pentru această situaţie de criză.

„Au fost exagerate câteva aspecte, precum mobilizarea celor între 18 şi 60 de ani. Nicio lege nu poate spune asta, pentru că în Constituţie şi în legile vechi ale apărării se spune că se constituie rezerva activă a României, dar asta înseamnă că oamenii lucrează la locul lor de muncă. De exemplu, poate că în momentul acela sunt o serie de componente ale legii care spun că nu poţi să plece cadrele militare în concediu sau să-şi dea demisia sau alte lucruri care ţin de această zonă. Nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit, chiar dacă are 20 de ani, nu poate să meargă pe front cineva care n-a făcut armata. Au fost puse nepotrivit acolo, cei care le-au pus, fără să se gândească într-un context”, a spus Dîncu.

Ministrul a detaliat pachetul de trei legi ale Apărării, care privesc securitatea naţională.

„Proiectul conţine trei legi importante: proiectul pentru managementul situaţiei de criză, care este o lege mai veche, dinainte de pandemie (…), starea de criză nu este definită în Constituţie şi noi n-am încercat să creăm o nouă stare. A doua componentă este legea privind cyber-security, apărarea cibernetică – vedem acum că asta este o componentă foarte importantă a ameninţărilor – este continuă şi trebuie modificată. (…) Şi mai erau modificări la Legea 446/2006 – o lege a apărării naţionale care conţine, de exemplu, mobilizarea populaţiei, mobilizarea economiei, ce face economia în timp de ipotetic război, apoi conţine reglementări foarte importante referitoare la Agenţia Rezervelor Statului şi Situaţiilor Speciale – a trebuit să facem modificări care nu ţin de securitate sau comunicare, ci pur şi simplu reguli de organizare”, a explicat Dîncu.

El a precizat că proiectul care a ajuns în presă a fost propus înainte de a fi gândit pachetul de trei legi.

„Ne-am gândit să facem o lege care să vină cu situaţia aceasta de criză din acest moment, pentru că încă avem criză sanitară, criza din Ucraina şi atunci să se facă rapid un proiect pentru această situaţie de criză. Toată lumea a luat din mai multe legi, din pachetul respectiv s-au luat bucăţi (…), s-a încercat să se facă un colaj. Când am văzut acest colaj, şi l-a văzut şi premierul, au zis cu toţii ‘nu poate funcţiona asta’, pentru că era prea făcut pe picior, şi atunci rămânem la proiectul cu cele trei legi care vor fi într-un pachet. Dar a ajuns la presă, după ce noi ne-am hotărât să-l retragem şi a început o discuţie care conţine tot felul de amănunte care sunt potenţate de războiul hibrid de acum, pe care Rusia l-a dezvoltat în ultima vreme”, a mai spus Dîncu.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Parlamentul ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro
Ucraina – Parlamentul ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro
Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) a ratificat joi acordul cu Uniunea Europeană prin care ţara urmează să primească până la sfârşitul anului 2027 un împrumut de 90 de miliarde de euro,......
Deutsche Bank cere acţionarilor să aprobe majorare semnificativă a compensaţiilor membrilor Consiliului de Supervizare
Deutsche Bank cere acţionarilor să aprobe majorare semnificativă a compensaţiilor membrilor Consiliului de Supervizare
Deutsche Bank AG este în grafic pentru a deveni "campion european" al creditorilor, le-a spus preşedintele Consiliului ...
Rusia va construi o mega-centrală nucleară în Kazahstan. Când va fi gata
Rusia va construi o mega-centrală nucleară în Kazahstan. Când va fi gata
Rusia şi Kazahstanul au încheiat joi un acord pentru construcţia primei centrale nucleare de pe teritoriul kazah; costul ...
Acord România-Moldova pentru podul rutier Ungheni şi dezvoltarea şi gestionarea infrastructurilor de transport de interes strategic
Acord România-Moldova pentru podul rutier Ungheni şi dezvoltarea şi gestionarea infrastructurilor de transport de interes ...
Executivul a aprobat joi, prin memorandum, negocierea şi semnarea unui Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii ...