1EUR = 4.7786 RON | Bucureşti 11 º

Companii

Vega Ploieşti, cea mai longevivă rafinărie din România, împlinește 114 ani. Prin ce a trecut şi ce e azi

Născută în 1905, distrusă deliberat în primul război mondial, bombardată apoi, și de ruși și de americani, în cel de-al doilea, naționalizată, făcută sovrom, propusă spre lichidare în mai multe rânduri, rafinăria Vega Ploiești trăiește și azi, fiind în proprietatea Grupului Rompetrol și, chiar dacă este mică în comparație cu standardele industriei petroliere de azi, încă are caracteristici unice în România. Acum exact 114 ani, instalațiile de la Vega au început să funcționeze pentru prima dată.

18 noi, 2019 | ECONOMICA.net

O istorie lungă și zbuciumată:

5 ianuarie 1905 – apare societatea Vega Ploiesti, sub denumirea „Vega" - Societatea Anonimă Română pentru rafinarea petrolului, cu o capitalizare initiala de 5 milioane lei aur. Presedintele consiliului de administratie a fost Titu Maiorescu – personalitate remarcabilă a României la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX (prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, academician, avocat, politician și scriitor, membru fondator al Academiei Române).

Mai 1905 – incep lucrarile de constructive a rafinariei in partea de nord a orasului Ploiesti, in apropierea viitoarei staţie Ploieşti-Nord a liniei ferate locale Ploieşti – Vălenii de Munte.

18 noiembrie 1905 - lucrarile de constructie a rafinariei au fost finalizate si s-au inceput probele tehnologice pentru punerea in functiune a instalatiilor.

13 februarie 1906 – rafinaria livreaza primul transport de produse petroliere. In acel moment, unitatea din Ploiesti avea o capacitate iniţială de prelucrare de 200.000 tone ţiţei/an, transportul materiei prime realizandu-se la inceput cu căruţele, apoi cu vagoanele cisternă, iar in final prin conducte din regiunea Bustenari – Moreni.

1908 – In calitate de director tehnic al rafinariei, Dr. ing. Lazăr Edeleanu dezvolta experimental in 1908 in cadrul societatii o metoda inovativa de prelucrare a titeiului, brevetata apoi în România (1908), SUA (1909) şi Austro‐Ungaria (1910). Ulterior, procedeul a fost aplicat industrial în Franța (la Rouen) și ulterior în lumea întreagă. Cunoscutul drept „procedeul Edeleanu", aceasta metoda de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de sulf lichid permite extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice (benzen, toluen, xilen etc.). „Procedeul Edeleanu, sub forma multiplelor sale variante, reprezinta procedeul de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară, fiind utilizat cu success in instalatiile industriale ale multor rafinarii din lume. În anul 1960, se estima ca existau 80 de „instalații Edeleanu" în diferite țări ale lumii.

5 decembrie 1916 – pe fondul primului razboi mondial, s-a dat foc rafinăriei „Vega", care avea in acel moment o capacitate de lucru de 508.166 tone. Pe langa specialistii straini, comisia romana a fost reprezentata de capitanul/printul George Valentin Bibescu - sotul Martei Bibescu si nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu.

1928 – pe fondul programelor de modernizare si extindere a capacitatilor de prelucrare, unitatea din Ploiesti incepe productia de bitum. In prezent, Rafinaria Vega Ploiesti este in prezent singurul producator intern de bitum rutier, instalatia fiind modernizata in 2007.

18 iulie 1941 - ora 19.55, a fost bombardată pentru prima dată rafinăria „Vega" de aviatia sovietica, fiind incendiat un rezervor de ţiţei cu o capacitate de 400 de vagoane. Între 1 şi 21 iulie 1941, s-au dat opt alarme oficiale de prezenţă a avioanelor inamice sovietice.

1 august 1943 - ora 13:40, cele 178 de bombardiere americane - operațiune Tidal Wave - au atacat în valuri succesive rafinăriile, şantierele şi industria de război din jurul şi în oraşul Ploieşti, cât şi din judeţele Dâmboviţa şi Prahova. Rafinaria Vega a fost obiectivul – White 2, in sarcina Grupului 98 (supranumit „Piramiders") compus din 40 aparate de zbor.

1 august 1943 - 23 august 1944 - din cele 22 de raiduri aeriene ale aviaţiei americane şi engleze efectuate asupra oraşului Ploieşti şi rafinăriilor din oraş, rafinăria „Vega" a mai fost lovită de bombe în anul 1944, în 5 şi 24 aprilie, 5 şi 31 mai, 9, 15 şi 31 iulie şi 10 august.

1 ianuarie 1949 - rafinaria a fost transferata cu toate activele sale in subordinea Sovrompetrol, care a fuzionat la 1 august 1955 cu societatea Muntenia. In decembrie 1955, o data cu retragerea capitalului sovietic din Sovrompetrol, aceasta ramane in patrimoniul statului.

1976 - 1977 - rafinaria este propusa spre lichidare, dar reuseste sa se salveze prin inceperea productiei de catalizatori pentru toate rafinariile din Romania. In anul 1981 pune în funcţiune instalaţia de fabricare a solvenţilor petrolieri pentru industria chimică şi petrochimică.

1990 - Rafinăria Vega devine societate comercială pe acţiuni, iar prima staţie de distribuţie a produselor petroliere a fost deschisă în 1993.

1990 – 1998 - rafinaria trece printr-o serie de framantari generate de perioada economica de tranzitie. Astfel, rafinaria Vega s-a aflat pentru aproape opt luni pe lista celor 16 societati care urmau sa fie lichidate.

7 mai 1999 – dupa o tentativa de privatizare esuata in 1998, Rompetrol preia pachetul majoritar de acţiuni detinut de stat la rafinăria Vega, iar in 19.10.1999 unitatea a fost înregistrată la Camera de Comerţ cu noua denumire Rompetrol Rafinare- Rafinăria Vega SA Ploieşti. Astfel, incepe procesul de formare a Grupului Rompetrol (in present, KMG International).

Ce este Vega astăzi

După preluarea de către Rompetrol, la 19.10.1999 unitatea a fost înregistrată la Camera de Comerţ cu noua denumire Rompetrol Rafinare- Rafinăria Vega SA Ploieşti. Astfel, incepe procesul de formare a Grupului Rompetrol, a doua companie petrolieră a României în acest moment. În doar 9 luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinăriei Vega s-a triplat.

Odata cu preluarea si integrarea rafinariei Petromidiei in 2000 in cadrul Grupului Rompetrol, rafinaria Vega Ploiesti, o unitate de prelucrare cu o capacitate anuala de 500.000 de tone, evolueaza de la o rafinarie clasica, la un producator si furnizor de produse si solutii speciale (solventi ecologici, bitum cu destinatie speciala, carburanti ecologici pentru incalzire sau alte produse dedicate). Prin sinergia cu rafinaria Petromidia, materiile prime asigurate integral de rafinaria de la malul Marii Negre permit obtinerea unor produse speciale cu o valoare adaugata ridicata.

In 2007, in urma unei investitii de peste 7 milioane USD, Grupul finalizeaza la unitatea din Ploiesti o instalatie de bitum modificat rutier modificat cu polimeri, care completeaza gama de bitumuri rutiere. Instalaţia de producţie are o capacitate de 60.000 tone/an.

Bitumul rutier modificat cu polimeri produs la Vega se distinge printr-o elasticitate îmbunătăţită şi are o rezistenţă mai ridicată la uzură si variaţiile de temperatură. De asemenea, asfaltul realizat cu acest tip de produs are o durată de viaţă cu 50% mai mare, costurile de întreţinere sunt reduse la jumătate, rezistenţa la deformaţii permanente este mai bună cu 85% şi, în plus, poate reduce zgomotul în trafic cu până la 20%, în funcţie de soluţia aleasă de constructor. Calitatea bitumului modificat cu polimeri produs de rafinarie poate fi observata si pe una dintre cele mai circulate artere din Bucuresti – cea dintre Guvernul Romaniei si Ambasada Chinei/parcul Herastrau.

Rafinaria Vega Ploiesti este in prezent singurul producator intern de bitum rutier, după declinul treptat al rafinăriilor din ultmele decenii (s-au închis două rafinării mari, cu instalațiile petrochimice aferente, plus alte rafinării mici). Fabricarea bitumului de unitatea din Ploiesti a inceput in 1928.

In 2014, rafinaria atinge o producție record de bitum (61.400 tone) și de n-hexan (64.000 tone), cantitatea totala de materie prima procesata ridicandu-se la peste 300.000 de tone de materie primă, cu 28% mai mult faţă de nivelul atins in 2013 (peste 240.000 de tone).

Investițiile continuă. Cu un termen de finalizare prognozat pentru 2022 si un efort investiţional de câteva zeci de milioane USD, rafinaria a trecut in acest an în etapa cea mai important a programului de remediere şi ecologizare a batalelor istorice - neutralizarea şi eliminarea efectivă a gudroanelor acide şi a reziduurilor petroliere. Batalele reflectă evoluţia industriei de rafinare de peste 160 de ani, gudroanele acide şi reziduurile petroliere fiind rezultate şi depozitate în proporţie covârşitoare în perioada anterioară privatizării rafinăriei Vega Ploieşti (1905-1999).

In perioada ianuarie – septembrie a acestui an, rafinăria Vega a atins un nou record al materiilor prime procesate, circa 325.000 de tone. De asemenea, au fost atinse niveluri record pentru producția de hexan (72 mii tone) și bitum (84 mii tone), în baza cererii de piață ridicate.

Unitatea din Ploiesti este parte a Rompetrol Rafinare, alaturi de rafinaria Petromidia Navodari si divizia de petrochimie de pe platforma Midia. Valoarea exporturilor realizate de cele 3 unitati de productie in primele noua luni ale anului s-a ridicat la peste un milliard USD, iar contributia la bugetul de stat a atins un nivel de circa 1,2 miliarde USD. Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,69%).

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO