Venezuela denunţă „vânzarea forţaţă” de către justiţia americană a companiei petroliere Citgo

Venezuela a denunţat marţi autorizarea de către un tribunal din SUA a vânzării companiei sale petroliere Citgo, filiala americană a gigantului petrolier de stat venezuelean PDVSA, printr-un proces de licitaţie în beneficiul creditorilor acesteia, notează AFP.
AGERPRES - mie, 03 dec. 2025, 11:01
Venezuela denunţă

Într-un comunicat citit la televizor, vicepreşedinta venezueleană Delcy Rodríguez „a respins ferm decizia adoptată în cadrul procedurii judiciare de +vânzare forţată+ a companiei Citgo”.

Biroul de Control al Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului american al Trezoreriei urmează să aprobe tranzacţia, scrie Agerpres.

Acest anunţ vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a convocat luni Consiliul Naţional de Securitate pentru a discuta despre Venezuela şi a desfăşurat nave de război şi forţe militare în Marea Caraibelor în numele luptei împotriva traficului de droguri.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...