Veniturile bugetului asigurărilor sociale vor fi diminuate cu 535,163 de milioane de lei, iar bugetul asigurărilor pentru șomaj va crește cu 418,685 de milioane de lei – Proiect

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi diminuate cu 535,163 de milioane de lei, iar bugetul asigurărilor pentru şomaj va fi majorat cu 418,685 de milioane de lei, potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 publicat joi de Ministerul Finanţelor.
AGERPRES - joi, 11 aug. 2022, 19:52
Veniturile bugetului asigurărilor sociale vor fi diminuate cu 535,163 de milioane de lei, iar bugetul asigurărilor pentru șomaj va crește cu 418,685 de milioane de lei - Proiect

Astfel, potrivit Notei de fundamentare a proiectului, la bugetul asigurărilor sociale de stat prin proiectul de act normativ se propune: diminuarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma de 535,163 milioane de lei, prin diminuarea veniturilor sistemului public de pensii cu 536,767 milioane de lei, datorată majorării veniturilor curente cu suma de 1,346 miliarde de lei, a sumelor aferente asistenţei financiare nerambursabile alocate pentru PNRR cu 57,609 milioane de lei şi diminuării subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu 1,940 miliarde de lei şi prin majorarea veniturilor sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale cu suma de 1,604 milioane de lei”, se arată în document.

În proiect se menţionează că majorarea veniturilor curente este influenţată de: evoluţia pozitivă a fondului brut de salarii pe total economie; încasările din contribuţia de asigurări sociale de stat; încasările din contribuţia de asigurări sociale de stat aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului, devenite executorii (0,3 miliarde lei); măsurile de îmbunătăţire a colectării (ţinta de 0,7 miliarde lei); măsurile prevăzute prin Ordonanţa Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, şi anume: modificarea plafonului de până la 10.000 lei, inclusiv pentru veniturile obţinute din salarii sau asimilat salariilor până la care se acordă facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară; introducerea salariului minim brut pe ţară garantat în plată ca bază lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parţial al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

De asemenea, proiectul menţionează modificarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii după cum urmează: diminuarea cheltuielilor la titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de 21,956 milioane de lei, titlul „Bunuri şi servicii” cu suma de 59,935 milioane de lei, titlul „Asistenţă socială” cu suma de 400.000.000 lei datorită în principal scăderii numărului de pensionari din sistemul public de pensii de la 4,620 milioane de persoane în luna ianuarie 2022 la 4,602 milioane de persoane în iunie a.c., titlul „Active nefinanciare” cu suma de 110,250 milioane de lei, întrucât mare parte din investiţiile avute în vedere la elaborarea bugetului vor fi finanţate de la titlul 60 „Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR”, ca urmare a semnării Contractului de finanţare nr.2375/2022 între Casa Naţională de Pensii Publice în calitate de beneficiar al proiectelor finanţate din PNRR şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în calitate de coordonator de reformă/investiţii.

Tot la modificarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se menţionează majorarea cheltuielilor la titlul „Dobânzi” cu suma de 6,300 milioane de lei, la titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” cu suma de 204.000 lei, titlul „Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR” cu suma de 48,870 milioane de lei; Casa Naţională de Pensii Publice are calitatea de beneficiar al proiectelor din PNRR – componenta C8 – Reforma fiscală şi reforma sistemului public de pensii, Reforma R6 – Reforma sistemului public de pensii, Investiţii I9 – Susţinerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată şi I10 – Eficienţă operaţională şi servicii electronice avansate pentru sistemul naţional de pensii prin digitalizare.

Potrivit proiectului, se are în vedere majorarea cheltuielilor aferente sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale cu suma de 336.000 lei prin majorarea cu aceeaşi sumă a alocaţiilor bugetare aprobate la titlul „Cheltuieli de personal”. Totodată, excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat se majorează cu 1,268 milioane de lei şi este aferent sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

„La bugetul asigurărilor pentru şomaj prin proiectul de act normativ se propune: a) majorarea veniturilor bugetului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 418,685 milioane de lei, prin: majorarea cu aceeaşi sumă a subvenţiei de echilibrare de la bugetul de stat; majorarea veniturilor curente aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 10,564 milioane de lei şi diminuarea cu aceeaşi sumă a veniturilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale. b) majorarea cheltuielilor aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj cu suma de 429,249 milioane de lei, datorată: majorării alocaţiilor bugetare la: titlul „Cheltuieli de personal” cu suma de 7,900 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale pentru personalul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi al agenţiilor judeţene; titlul „Dobânzi” cu suma de 1,300 milioane de lei; titlul „Subvenţii” cu suma de 2,000 milioane lei pentru asigurarea fondurilor necesare plăţii convenţiilor încheiate cu angajatorii pentru formarea profesională a ucenicilor; titlul „Asistenţă socială”, cu suma de 400,000 milioane de lei pentru plata indemnizaţiilor de şomaj, a măsurilor de susţinere a angajaţilor şi angajatorilor în contextul conflictului armat din Ucraina şi a măsurilor active pentru ocuparea forţei de muncă; titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020” cu suma de 67,000 milioane de lei pentru plata proiectelor aflate în derulare cât şi pentru implementarea unor proiecte noi contractate sau aflate în curs de contractare; titlul „Proiecte cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR” cu suma de 5,950 milioane de lei la credite bugetare şi cu 29,973 milioane de lei la credite de angajament”, se spune în document.

Totodată, se precizează că majorarea cheltuielilor aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj are loc datorită scăderii creditelor bugetare la titlul „Bunuri şi servicii” cu suma de 3,557 de milioane de lei, titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, cu suma de 51,000 de milioane de lei, în principal pentru plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat aferente indemnizaţiilor pentru şomaj şi titlul „Active nefinanciare” cu suma de 344.000 de lei.

De asemenea, se are în vedere diminuarea pe total a cheltuielilor fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale cu suma de 29,152 de milioane de lei prin reducerea cheltuielilor la titlul „Alte cheltuieli” cu 29,000 de milioane de lei şi „Bunuri şi servicii” cu 252 de milioane de lei şi majorarea „Cheltuielilor de personal” cu 100.000 de lei.

Conform sursei citate, excedentul bugetului asigurărilor pentru şomaj se majorează cu 18,588 de milioane de lei şi este aferent fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

În document se precizează că monitorizarea şi evaluarea implementării proiectului de act normativ se va face prin repartizarea pe trimestre a prevederilor bugetare în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ce noi probleme vor avea furnizorii de energie odată cu schimbarea, încă o dată, a legislației
Ce noi probleme vor avea furnizorii de energie odată cu schimbarea, încă o dată, a legislației
Senatul a adoptat noi modificări ale proaspetei OUG 119/2022, care a intrat în vigoare la 1 septembrie. Camera Deputaților este for decizional și, dacă prevederile introduse de senatori vor fi......
Profi va ceda managementul tuturor magazinelor din România unor antreprenori locali. Ce spune Gaetan Pacton, noul CEO al companiei
Profi va ceda managementul tuturor magazinelor din România unor antreprenori locali. Ce spune Gaetan Pacton, noul CEO al ...
Profi Rom Food, retailerul cu cea mai mare extindere geografică și cel mai mare număr de angajați, a ajuns ieri la 1.600 ...
Guvernul a alocat 1,38 de milioane de lei pentru ajutoarele de șomaj care vor fi acordate către 242 de angajați disponibilizați de la Complexul Energetic Hunedoara
Guvernul a alocat 1,38 de milioane de lei pentru ajutoarele de șomaj care vor fi acordate către 242 de angajați disponibilizați ...
Guvernul a aprobat, joi, hotărârea privind alocarea unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2022 pentru ...
Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației. Sebastian Burduja va fi interimar
Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației. Sebastian Burduja va fi interimar
Ministrul Educației Sorin Cămpeanu a anunțat joi seară că demisionează din funcție. Conducerea Ministerului Educaţiei ...