Veniturile bulgarilor au crescut cu 190% în ultimii zece ani

Venitul mediu total per capita în Bulgaria a crescut cu 190%, sau de 1,9 ori în ultimii 10 ani, de la 4.814 leva în 2013, până la 9.008 leva în 2022, informează BTA citând datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 03 aug. 2023, 19:32
Veniturile bulgarilor au crescut cu 190% în ultimii zece ani

În aceaşi perioadă a crescut şi venitul real al gospodăriilor, cu 1,4% în 2022 comparativ cu 2021 şi cu 146,2% în 2022 comparativ cu 2013.

În perioada 2013-2020, venitul celor mai bogate 10% dintre gospodării a depăşit de aproximativ opt ori venitul celor mai sărace 10% dintre gospodării, pentru ca în anul 2021 raportul să se reducă la de şapte ori iar în 2022 la de şase ori.

Cea mai mare inegalitate a veniturilor, măsurată prin coeficientul Gini, a fost înregistrată în 2013, când coeficientul Gini a avut o valoare de 0,324. După acel an s-a înregistrat o tendinţă descrescătoare astfel că în 2016 coeficientul Gini a coborât până la 0,295. În 2017 acelaşi coeficient a revenit pe creştere, până la 0,300, pentru ca în 2019 să urce până la 0,306, iar ulterior a scăzut din nou până la 0,259 în 2022.

Cheltuielile gospodăriilor au urmat şi ele trendul crescător al veniturilor în perioada 2013-2022. Cheltuielile totale ale gospodăriilor au fost în 2022 de 1,9 ori mai mari decât în 2013 şi cu 19,1% mai mari comparativ cu 2021.

În cei 10 ani, cheltuielile medii per capita pentru alimente şi băuturi non-alcoolice au crescut, în termeni nominali, de la 1.480 de leva în 2013 până la 2.529 de leva în 2022. Ponderea relativă a acestor cheltuieli a variat în această perioadă. Cea mai mare pondere (32%) a cheltuielilor pentru alimente şi băuturi non-alcoolice în cheltuielile totale a fost înregistrată în 2013. În următorii ani, ponderea a început să scadă, ajungând la cea mai redusă valoare (29,2%) în 2021.

Media veniturilor şi cheltuielilor nominale per capita crescut de aproape două ori între 2011 şi 2022. Indicele referitor la venitul total al gospodăriilor în perioada analizată a crescut cu 79,1% în 2022 comparativ cu anul 2011 ales ca bază de comparaţie, în timp ce indicele cheltuielilor totale a crescut cu 80,5%. În aceeaşi perioadă, preţurile s-au majorat cu 55,2%.

În 2022 comparativ cu 2021, venitul real a crescut cu 1,4%, cheltuielile reale au crescut cu 3,3% iar preţurile au crescut cu 18,2%.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile zilnice ale Rusiei de produse petroliere pe cale maritimă au scăzut cu 0,2% în mai, faţă de aprilie, la 8,016 milioane de tone metrice, perturbările în urma atacurilor dronelor......
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia pregăteşte o reformă majoră a forţelor sale armate, prin care se va introduce un nou sistem naţional de rezervişti ...
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în ...
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în acest an şi ...