Veniturile medii brute oferite de Lidl pentru posturile vacante: manager adjunct de magazin ofertat cu 8.300 de lei în Săcele, vânzătorii – 6.150 lei în Bucureşti, Iaşi, Timişoara

Vânzătorii cu normă întreagă sunt recrutaţi de Lidl Romania pe venituri medii brute lunare de 6.150 de lei în Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi pe venituri medii brute de 5.700 de lei în Oradea, Făgăraş, Bacău, arată o statistică făcută de Economica.net pe baza anunţurilor de recrutare ale retailerului german.
Ion Dobreanu - D, 27 aug. 2023, 21:10
Veniturile medii brute oferite de Lidl pentru posturile vacante: manager adjunct de magazin ofertat cu 8.300 de lei în Săcele, vânzătorii - 6.150 lei în Bucureşti, Iaşi, Timişoara

Economica.net vă prezintă câteva dintre ofertele de muncă şi veniturile medii brute, oferite de Lidl oamenilor care vor să se angajeze la retailerul german.

Manager adjunct de magazin Lidl în Bucureşti cu normă întreagă, recrutat pe venit mediu brut lunar de 8.790 de lei, potrivit anunţului de recrutare consultat de Economica.net.

Venitul precizat mai sus include salariu brut, tichetele de masă, primele, bonusurile şi sporurile oferite candidatului ales pentru acest post.
Sunt eligibili pentru această poziţie candidaţii care au absolvit studii medii, au minimum doi ani experienţă în domeniu şi cel puţin şase luni experienţă în coordonarea unei echipe.

Postul de manager adjunct de magazin Lidl în Săcele din judeţul Braşov este ofertat de companie cu venit mediu brut lunar de 8.300 de lei lunar pentru normă întreagă de lucru, conform anunţului de angajare consultat de Economica.net.

Responsabili de tură la Lidl în Pitești şi în Săcele din judeţul Braşov. Venitul mediu brut oferit de Lidl pentru acest post cu normă întreagă e de 7.100 de lei lunar, conform anunţurilor de recrutare consultate de Economica.net.

Compania caută pentru acest post candidaţi care au studii medii finalizate şi minimum un an experiență profesională în domeniu.

Vânzători cu normă întreagă recrutaţi de Lidl în Roman, Reşiţa, Roşiorii de Vede, Făgăraş, Bacău, Scheia şi Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava), Oradea pe venituri medii brute lunare de 5.700 lei, conform statisticii salariale Economica.net, realizate pe baza anunţurilor de recrutare.

Se califică pentru acest post candidaţii care au absolvit cel puţin gimnaziul, sunt responsabili şi organizaţi.

Venitul mediu brut lunar oferit de Lidl candidaţilor eligibili pentru postul de vânzător în Bucureşti, Iaşi, Giroc, Ghiroda (judeţul Timiş) şi Timişoara e de 6.150 de lei pentru normă întreagă, conform anunţurilor de recrutare consultate de Economica.net.

Lucrător depozit pregătire marfă, cu normă întreagă, recrutat de Lidl în Lugoj pe venit mediu brut de 6.300 de lei, conform anunţului de angajare consultat de Economica.net.

Candidatul potrivit pentru acest post a absolvit opt clase şi, preferabil, are autorizaţie ISCIR.

Beneficii extrasalariale oferite candidaţilor

Printre beneficiile oferite de Lidl candidaţilor care vor să lucreze în cadrul companiei se numără două zile libere de Paşti şi de Crăciun, zile de concediu suplimentare în funcţie de vechimea în companie, zi liberă cu ocazia zilei de naştere, asigurare medicală privată, de viaţă şi de accidente.

Precizări

Venitul mediu brut oferit de Lidl pentru posturile enumerate de Economica.net mai sus e un indicator folosit de retailerul german care include salariul brut, tichetele de masă, primele, bonusurile şi sporurile oferite candidaţilor selectaţi pentru posturile vacante.

Te-ar mai putea interesa și
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, pe partea franceză, un accident care a făcut 19 răniţi, notează AFP....
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...
Program guvernare – Nu vor fi vândute active strategice profitabile fără o evaluare corectă, dar pot fi listate pachete minoritare din companii de stat
Program guvernare – Nu vor fi vândute active strategice profitabile fără o evaluare corectă, dar pot fi listate ...
Activele strategice profitabile nu vor fi vândute sub presiune bugetară şi fără o evaluare corectă, dar va fi păstrată ...