Veniturile peste așteptări obținute de Tesla în primul trimestru îi majorează averea lui Musk

Cel mai valoros producător auto din lume, Tesla Inc, a anunțat că veniturile sale din primul trimestru au fost de 18,8 miliarde de dolari.
Robert Stan - D, 24 apr. 2022, 14:47
Veniturile peste așteptări obținute de Tesla în primul trimestru îi majorează averea lui Musk

Valoarea atinsă de veniturile Tesla din primul trimestru este, conform Refinitiv, cu 81% mai mare decât cea din urmă cu un an și chiar peste așteptările analiștilor care prognozau 17,8 miliarde de dolari.

Este important de menționat că o parte din venituri este generată de creditele verzi vândute de Tesla altor producători auto care altfel nu ar fi îndeplinit normele impuse de autorități. Numai vânzarea din acestor credite Tesla a încasat în perioada ianuarie – martie din acest an 679 de milioane de dolari, cu 31% mai mult decât în primul trimestru din 2021.

Raportul financiar al Tesla mai arată și un profit înainte de impozitare (EBITDA) al Tesla per vehicul livrat de 16.203 de dolari. Conform Reuters, această valoare medie este cu 60% mai mare decât cea din primul trimestru al anului trecut.

Rezultatele Tesla au depășit așteptările analiștilor de pe Wall Street, dând naștere multor controverse. În ciuda acestora, producătorul american de mașini electrice continuă să se afle într-o situație „anormală” prin comparație cu restul industriei auto care a înregistrat reculuri ale producției și veniturilor în perioada pandemiei și noi lovituri generate de penuria de semiconductori și problemele lanțului de aprovizionare.

Pe lângă creșterea constantă a producției, bilanțul financiar al Tesla a fost influențat pozitiv de majorarea prețurilor cu care își vinde mașinile în întreaga lume. Elon Musk, șeful Tesla Inc a declarat că majorările de prețuri au fost necesare pentru a estompa creșterile de costuri pentru materia primă și pentru servicii logistice.

„Propriile noastre fabrici au rămas sub capacitate de câteva trimestre, deoarece lanțul de aprovizionare a devenit principalul factor limitator. Această problemă probabil va continua și în restul anului 2022”, au menționat oficialii Tesla într-un comunicat.

Totuși, unii analiști consideră că majorarea prețurilor depășește sensibil necesarul de acoperire a creșterii costurilor, cei de la Tesla reușind astfel să își asigure și eventualele modificări ale costurilor de producție din următoarele șase până la 12 luni.

„Creșterile de preț depășesc cu mult inflația. Problemele legate de producția chineză par bine gestionate și ne așteptăm ca uzinele din Austin și Berlin să compenseze pierderile generate de întreruperea de 19 zile a producției de la Shanghai”, consideră Craig Irwin de la Roth Capital referindu-se la cele două noi uzine din Texas și Germania ale producătorului american care au început livrările în ultimele săptămâni.

Rezultatele Tesla din 2021 și primul trimestru din 2022 i-au permis lui Elon Musk să atingă mai multe obiective din planul de afaceri al companiei și asta va atrage după sine bonusuri care vor intra în buzunarele sale estimate de analiști la 23 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Comisia Europeană transmite Guvernului României să nu mintă în legătură cu închiderea centralelor pe cărbune. Cere dovezi clare că România chiar a închis ce a anunțat că închide – Miza este un miliard de euro
EXCLUSIV Comisia Europeană transmite Guvernului României să nu mintă în legătură cu închiderea centralelor pe cărbune. ...
O parte din corespondența dintre Guvern și Comisia Europeană pe marginea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în zona închiderii centralelor pe cărbune, obținută de Economica.net,......
Criză în România. Cel mai mare declin al pieței auto din UE, pentru ţara noastră
Criză în România. Cel mai mare declin al pieței auto din UE, pentru ţara noastră
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut în ritm anual în luna ianuarie 2026, acesta fiind primul declin ...
Producție record pentru Holde Agri Invest. „Contextul de piață a rămas unul dificil în 2025”
Producție record pentru Holde Agri Invest. „Contextul de piață a rămas unul dificil în 2025”
Holde Agri Invest a obținut anul trecut de pe cele peste 16.000 de hectare exploatate peste 81.200 tone de cereale și leguminoase, ...
Olandezii de la Action „care au mereu 1.500 de produse sub 5 lei” au deschis al nouălea magazin din România
Olandezii de la Action „care au mereu 1.500 de produse sub 5 lei” au deschis al nouălea magazin din România
Action, discounterul pentru produse non-alimentare cu prețuri sub 5 lei continuă să se extindă pe piața din România. ...