Veniturile SIF Muntenia au scăzut cu o treime în primul semestru, la 71,3 milioane lei

Economica.net
13 08. 2013
sif_muntenia_12367400_47679400

În prima jumătate a anului trecut, societatea de investiţii financiare a consemnat venituri de 108,7 milioane lei, din care 53,5 milioane lei a reprezentat o componentă cash din cadrul tranzacţiei cu Erste.

Cheltuielile au scăzut în primele şase luni din acest an cu 29%, la 33,5 milioane lei (7,6 milioane euro), de la aproape 47 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial al companiei.

Astfel, SIF Muntenia a încheiat primul semestru cu un profit de 37 milioane lei (8,4 milioane euro), sumă cu 29% sub câştigul consemnat în primele şase luni ale anului trecut, de aproape 52 milioane lei.

SIF Muntenia a vândut în primul semestru din acest an participaţii din portofoliu de 17,7 milioane lei (4 milioane euro) şi a cumpărat de 10,9 milioane lei (2,5 milioane euro).

Societatea a vândut pe bursa de la Viena 0,02% din acţiunile Erste, pentru 2,1 milioane lei (494.000 de euro), reducându-şi participaţia la banca austriacă de la 0,5133% la 0,4915%.

În acelaşi timp, SIF Muntenia a derulat mai multe tranzacţii cu acţiuni BRD, vânzând în primul trimestru puţin peste 0,12% din titlurile băncii, cu 8,2 milioane lei (1,8 milioane euro), pentru ca în al doilea trimestru că cumpere aproape 0,02% din acţiuni, cu 811.000 de lei. Societatea a vândut titlurile la un preţ mediu de 9,3 lei/acţiune, iar pachetul cumpărat a fost la un preţ mediu de aproape 7,5 lei/acţiune. Astfel, la finele primului semestru, SIF Muntenia deţinea aproape 4,04% din acţiunile BRD, faţă de 4,14% la finele anului trecut.

Societatea a mai cumpărat 0,57% din acţiunile BVB (870.000 de lei), un pachet reprezentând aproape 0,4% din titlurile Transgaz (8,5 milioane lei) şi 0,26% din acţiunile Antibiotice Iaşi (683.000 de lei). Acţiunile Transgaz au fost cumpărate atât direct de pe bursă, cât şi în cadrul ofertei secundare prin care statul a vândut 15% din titlurile companiei naţionale de transport al gazelor naturale.

SIF Muntenia a cumpărat şi obligaţiuni emise de Banca Transilvania, de aproape 250.000 de euro.

Societatea a cumpărat, totodată, unități de fond la fonduri de investiţii în valoare de 21,5 milioane lei (4,9 milioane euro) şi a răscumpărat titluri de 18,8 milioane lei.

Din dividende, societatea a încasat 11,3 milioane lei (2,6 milioane euro), sumă cu 4% sub cea din primul semestru a anului trecut.

Administrarea SIF Muntenia urmează să fie preluată indirect de către SIF Banat-Crişana, prin achiziţia Muntenia Invest, firma care administrează activele SIF Muntenia.

Achiziţia Muntenia Invest este cea mai importantă mutare a SIF Banat-Crişana în acest an, societatea de investiţii financiare urmând să deţină, astfel, indirect controlul SIF Muntenia (SIF4). SIF Banat-Crişana va achita 8,2 milioane lei (1,8 milioane euro) pentru 50,01% din acţiunile Muntenia Invest plus o componentă variabilă în funcţie de evoluţia activului net, iar plata pentru celelalte titluri va depinde de evoluţia activului SIF Muntenia.

În cadrul preluării Muntenia Invest SIF Banat-Crişana şi-a mutat sucursala din Bucureşti în clădirea Muntenia Invest.

La finele primului semestru, SIF Muntenia avea un activ net de 1,021 miliarde lei, cu 4% sub nivelul de la sfârşitul anului trecut. În prezent, acţiunile SIF Muntenia sunt tranzacţionate la un discount de 45% faţă de valoarea activului net pe acţiune de la finele lunii iunie, de 1,2659 lei.

În prima parte a şedinţei bursiere de marţi, acţiunile SIF Muntenia au crescut cu 1,39%, la 0,6945 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 560,5 milioane lei (126,6 milioane euro).