Vergil Chiţac: Extinderea necontrolată a locurilor de cazare în Mamaia a fost în detrimentul staţiunii

Extinderea necontrolată a numărului de locuri de cazare în Mamaia a fost în detrimentul staţiunii, iar această dezvoltare a fost de fapt un regres, consideră primarul Constanţei, Vergil Chiţac.
AGERPRES - lun, 01 aug. 2022, 15:45
Vergil Chiţac: Extinderea necontrolată a locurilor de cazare în Mamaia a fost în detrimentul staţiunii

„În Constanţa, în 1989 -1990, erau 12.000 de locuri de cazare. Astăzi, în acelaşi perimetru, că nu s-a mărit Mamaia, avem 25.000 de locuri de cazare (…). Şi când spun 25.000 am exclus blocurile rezidenţiale, care marea lor majoritate sunt închiriate şi sunt oferite turiştilor, deci cumva putem ajunge la mai mult de 25.000. În Mamaia erau 70 de hectare de spaţii verzi în 1989, acum mai sunt 10. În Mamaia sunt între 7.000 şi 8.000 de locuri de parcare, probabil pe la jumătate, iar cerinţa este cea pe care o ştiţi dumneavoastră, în cazul în care consideraţi că Mamaia ar fi plină vizavi de oferta de cazare. Orice am vrea noi să facem în Mamaia, nu putem, dacă vine fiecare turist cu maşina, să asigurăm un loc de parcare. Şi nici nu cred că e normal. Cine a fost în Mamaia ştie că dezvoltarea asta, de fapt nici nu e dezvoltare, e un regres, că eu înţeleg altceva prin dezvoltare, extinderea asta necontrolată a numărului de locuri de cazare a fost în detrimentul staţiunii Mamaia”, a spus Chiţac la o dezbatere organizată de Alianţa pentru Turism.

El a subliniat că oamenii nu vor să plătească parcarea atâta timp cât 30 de ani aceasta a fost gratuită, însă, în condiţiile în care domeniul public a fost asfaltat, marcat, sistematizat, nu poate fi oferit gratuit.

„Oamenii nu vor să plătească parcarea. Păi de ce să plătească dacă 30 de ani nu au plătit nimic. 30 de ani nu au plătit un leu un loc de parcare. Greu scoţi din mentalitatea asta colectivă gratuitatea după 30 de ani. Dar, în acelaşi timp, poţi să oferi ceva care e domeniul public, după ce l-ai asfaltat, după ce le-ai marcat, după ce l-ai sistematizat, fără să plătească cineva? Îţi dă voie legea? Îţi dă voie Curtea de Conturi? Sigur că întrebarea este retorică.(…) În zona Summerland, unde este un complex rezidenţial, o aglomeraţie de locuinţe, am făcut o parcare anul acesta, am terminat-o, de vreo 300 de locuri. Am oferit-o rezidenţilor Constanţei contra unui abonament modic de 199 de lei pe an, dar rezident înseamnă să ai mutaţia acolo. Ştiţi cât sunt? 36. Ce deducem noi? Că restul sunt oferite şi, cred eu, că se face o concurenţă neloială, hotelierilor spre închiriere. Restul parcărilor pot fi, aşa cum ştiţi, închiriate pe timpul verii în sezonul estival, contra sumei de 500 de lei pe lună. Înseamnă 17 lei pe zi. Scădem TVA, 14 lei pe zi. Nimeni nu vrea să cumpere în momentul de faţă. Nu ştiu, aşa era acum o săptămână, nu mai ştiu exact, din 7.000 de locuri de parcare, numai 1.300 sunt închiriate”, a afirmat primarul Constanţei.

Vergil Chiţac a semnalat că autorităţile pot face, în afară de parcarea de la Cazino, o parcare la intrare în Mamaia şi o parcare la ieşire, după modelul parc&ride şi să dezvolte transportul în comun.

„Ori, din această perspectivă, noi aşa am gândit, noi ca autoritate publică, aşa am gândit zona asta, Mamaia. Ea va intra, tot bulevardul, va intra în reabilitare pe POR 2021-2027, n-am stat să semnăm contractul de finanţare, deşi sunt bani prealocaţi, suntem în faza de maturizare a proiectului, terminăm Dali-ul şi probabil că vom trece la licitaţie de proiectare plus execuţie, sau, dacă nu, facem proiectare şi după aia licitaţia cu clauză suspensivă, dar de aşa manieră încât, după ce se vor fi acreditat ADR-urile astea regionale, că noi ţinem de Brăila, în momentul în care primim finanţarea, dacă se poate să şi începem lucrările. Dacă facem asta pe mobilitate urbană, ştiţi că asta nu poate fi făcut decât cu condiţia ca prima bandă stânga-dreapta să fie destinată transportului în comun, atunci va trebui să fluidizăm şi să prioritizăm transportul în comun. Unul civilizat, unul electric, unul cu aer condiţionat, cu afişaj, care să vină la timp…. Asta ne dorim noi să facem acolo şi în rest să asigurăm serviciile pe care o primărie trebuie să le asigure, de la salubritate, spaţii, verzi, iluminat public, care sunt esenţiale şi care să ştiţi că în condiţiile în care Mamaia s-a aglomerat atât de mult, nu-s aşa uşor de întreţinut”, a mai punctat edilul din Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Exporturile UE de ciocolată au crescut anul trecut cu 35% faţă de 2013 – date Eurostat
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut în ţările din afara blocului comunitar 867.000 de tone de ciocolată şi batoane de ciocolată, cu 2% mai mult faţă de 2022 (852.000......
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
Burduja: România are cel mai mic preţ din regiune la energie electrică
România are un preţ la energie electrică cel mai mic din regiune, fiind un efect al investiţiilor în "energie verde, ...
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Unii producători auto germani sunt afectaţi de prăbuşirea podului din Baltimore
Prăbuşirea podului Francis Scott Key din Baltimore are efecte diferite asupra producătorilor de automobile din Germania, ...
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv în sarcina autorităţilor
Aderare parțială Schengen – Despescu, MAI: Pasagerii nu au nicio obligaţie suplimentară, acestea sunt exclusiv ...
Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, ...