Vertiv se alătură Programului de Parteneriat RISE cu scopul de a dezvolta tehnologii sustenabile pentru centrele de date

Vertiv, furnizor global de infrastructură digitală critică și soluții de continuitate, cu birouri și în România, anunță un nou parteneriat cu RISE Research Institutes din Suedia, institut de cercetare și partener de inovare de top. Vertiv intră în programul de parteneriat pentru tehnologiile de sisteme de centre de date la nivel de platină, alăturându-se partenerilor fondatori precum Facebook, Ericsson, Vattenfall, ABB, LTU și regiunea Norrbotten.
Lidia Neagu - mar, 18 ian. 2022, 12:40
Vertiv se alătură Programului de Parteneriat RISE cu scopul de a dezvolta tehnologii sustenabile pentru centrele de date

Centrul de cercetare pentru centre de date RISE se află în Lulea, Suedia, iar RISE este deținut de statul suedez și susținut prin fonduri UE. Colaborând cu universitățile, industria și sectorul public, RISE are ca scop cercetarea și inovarea industrială și obiectivul general de a sprijini creșterea sustenabilă prin consolidarea competitivității și reînnoirea industriei.

Prin intermediul parteneriatului cu RISE, Vertiv va sprijini în mod specific Infrastructure and Cloud Research & Test Environment (ICE), care este un centru de date de testare care oferă acces la rezultatele studiilor și la experți, precum și la publicații și demonstrații ale RISE, și permite implicarea în cercetări și studii de dezvoltare de mică anvergură.

O valoare cheie oferită partenerilor în cadrul colaborării este mediul de testare la scară largă, cu module de centre de date, tuneluri de vânt, zone de testare pentru edge și răcirea cu lichid și capacitatea de a transforma simulările și conceptele în demonstrații implementate și teste pentru colectarea și analiza datelor.

„RISE demonstrează leadership tehnologic în cercetarea aplicată, ceea ce îl face partenerul perfect pentru noi, Vertiv. Acest lucru ne va ajuta să conducem industria în noua eră a centrelor de date cloud sustenabile la scară largă, a aplicațiilor de companii și edge,” a declarat Stephen Liang, CTO la Vertiv.

„RISE joacă rolul de lider în promovarea sustenabilității în întreaga Europă, iar Vertiv este perfect amplasată pentru a-i oferi soluții de inginerie de perspectivă pentru industria centrelor de date și nu numai,” a declarat Giordano Albertazzi, președintele Vertiv, EMEA. „Centrele de date sunt o parte critică a infrastructurii digitale. Eficiența și sustenabilitatea reprezintă puncte cheie ale industriei și devin din ce în ce mai importante. Noi tehnologii, soluții de sistem și componente trebuie concepute, dezvoltate, testate și verificate înainte de a ajunge pe piață. Considerăm că parteneriatul nostru cu RISE reprezintă o mare parte din acest proces.”

Vertiv sprijină, de asemenea, multiplele inițiative RISE de recuperare a căldurii, care utilizează căldura rezultată din centrele de date pentru diverse aplicații, cum ar fi viermi de făină și agricultura verticală, uscarea biomasei sau sisteme de încălzire centrală, cu studiul de fezabilitate recent, care urmărește atingerea temperaturii apei de alimentare (SWT) de 90 – 95°C pentru termoficare. Unele dintre celelalte proiecte de cercetare ale Vertiv și RISE includ echilibrarea traficului, evaluări ale ciclului de viață complet al centrelor de date și ale tuturor componentelor acestora, homomorphic encryption machine learning, infrastructură digitală autonomă și sisteme capabile de auto-corectare, celule de combustie, un contor digital al emisiilor pentru utilizatorii finali, noi metode de climatizare și sisteme de management termic care susțin reutilizarea căldurii și economia circulară.

„Vrem să venim cu soluții pentru nevoile industriale iar un parteneriat ajută dialogul și colaborarea bilaterală directă. În acest fel, putem continua să ne dezvoltăm împreună cu partenerii noștri,” spune Tor Björn Minde, Director ICE Data Center la RISE.

Cooperarea cu RISE este cea mai recentă dintr-o serie de progrese pe care Vertiv le-a făcut în legătură cu sustenabilitatea și sfera mai amplă legată de Mediu, Social și Guvernare (ESG). Vertiv face parte din Alianța pentru Infrastructură Digitală Sustenabilă (SDIA) și Asociația Europeană a Centrelor de Date (EUDCA) și contribuie la Pactul privind Centrele de Date Neutre Climatic, cu scopul de a îndeplini obiectivul Comisiei Europene pentru centre de date neutre climatic până în 2030. Vertiv și RISE sunt, de asemenea, membri ai Consorțiului E2P2 Tech, care conduce dezvoltarea de celule de combustie cu emisii scăzute de carbon pentru alimentarea centrelor de date.

Vertiv  asigură simultan hardware-ul, software-ul, statisticile şi continuitatea serviciilor pentru ca aplicaţiile vitale ale clienţilor să funcţioneze constant, să aibă performanţe optime şi să se dezvolte odată cu nevoile afacerii lor. Vertiv răspunde celor mai importante provocări în ceea ce priveşte centrele de date de astăzi, reţelele de comunicare şi facilităţile comerciale şi industriale cu un portofoliu de soluţii pentru energie, răcire şi infrastructură IT şi servicii începând de la cloud la edge-ul reţelei. Cu sediul în Columbus, Ohio, SUA, Vertiv are în jur de 21.000 de angajaţi şi îşi desfăşoară activitatea în peste 130 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine
Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine
 Evoluţia slabă a economiei germane provoacă îngrijorări în ţările vecine, din Elveţia şi până în Polonia, ceea ce îi face pe unii economişti să ceară Berlinului să reformeze cea......
Două noi magazine Flanco Smart Discounter. Retailerul electroIT și-a pus noul brand pe un magazin în Vitantis din București și unul în Argeș Mall
Două noi magazine Flanco Smart Discounter. Retailerul electroIT și-a pus noul brand pe un magazin în Vitantis din București ...
După ce și-a anunțat, luna aceasta, rebrandingul și o nouă poziționare în zona de Smart Discounter, retailerul electro-IT ...
PepsiCo România investește peste 2 milioane de dolari în panouri fotovoltaice
PepsiCo România investește peste 2 milioane de dolari în panouri fotovoltaice
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, a investit 2,1 milioane de dolari în peste 3.000 ...
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat miercuri că îşi suspendă îndatoririle publice "timp de câteva zile" ...