VES Sighișoara, producătorul de sobe și vase emailate cu o istorie de 46 de ani, a intrat în insolvență

VES Sighișoara, producătorul de sobe și vase emailate, a intrat în insolvență la un an de la deschiderea procedurii de concordat, încheiată luna trecută, se arată într-un anunț remis Bursei de la București.
Andrada Ghira - J, 18 ian. 2024, 15:27
VES Sighișoara, producătorul de sobe și vase emailate cu o istorie de 46 de ani, a intrat în insolvență

VES Sighișoara (BVB:VESY), producătorul de sobe și vase emailate, a intrat în insolvență. Compania s-a aflat în concordat preventiv din februarie până pe 20 decembrie, când această procedură a fost închisă, iar Consiliul de Administrație a decis intrarea în insolvență. Este a doua fabrică cu vechime din Sighișoara care întră în insolvență în mai puțin de trei luni.

Trust Insolvency SPRL a fost desemnată administrator judiciar, cu o remunerație provizorie de 3.000 lei până la începerea lichidării, iar pe durata lichidării la o cotă de 10% din totalul sumelor distribuite creditorilor, urmând ca plata acestuia să se efectueze cu respectarea prevederilor din lege, se arată în decizia instanței.

Acționarul majoritar al companiei, cu 94,96% din acțiuni este firma Chimsport SA din județul Hunedoara, care este la rândul ei deținută de Chimica SA, o societate din care Alexandru Fărcaș are 64,56%, potrivit datelor Termene.ro, consultate de Economica.net.

În urmă cu trei ani, compania a lansat campania Email de Sighișoara, iar vasele emailate produse de compania s-au regăsit de-atunci pe rafturile mai multor retaileri de la noi.

În luna septembrie a anului trecut, compania și-a redus capacitatea de producție pe unul din principalele segment, și anume la secția Emailare „până la identificarea de noi clienți care să răspundă pozitiv la un nou model de business pe segmentul vase și menținerea capacității de producție la secția Prelucrări mecanice”, potrivit anunțului de atunci.

În primele nouă luni din 2023, VES Sighișoara a realizat venituri din exploatare de doar 3,4 milioane de lei față de 10,1 milioane de lei realizate în acceași perioadă din 2022. Cifra de afaceri s-a redus la jumătate, la 4,3 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2023. Pierderea a fost de 5,1 milioane de lei.

Compania are datorii de 66,4 milioane de lei. 

Te-ar mai putea interesa și
Când poți să-ți pierzi cetățenia română? Diferențele dintre anularea și retragerea cetățeniei române. Care sunt efectele pierderii cetățeniei și cum o poți recupera
Când poți să-ți pierzi cetățenia română? Diferențele dintre anularea și retragerea cetățeniei române. Care sunt ...
În ciuda aparențelor, anularea și retragerea cetățeniei sunt două procedure distincte cu efecte diferite. În anumite cazuri, de exemplu, înrolarea în armata altui stat, poate conduce la......
Reuters: UE pregăteşte măsuri pentru asigurarea necesarului de combustibil pentru avioane
Reuters: UE pregăteşte măsuri pentru asigurarea necesarului de combustibil pentru avioane
Uniunea Europeană va cere săptămâna viitoare statelor membre să-şi reducă dependenţa de combustibilul pentru avioane ...
Debitul Dunării la intrarea în ţară, mult sub media lunară
Debitul Dunării la intrarea în ţară, mult sub media lunară
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea ...
BCE: Turbulenţele geopolitice nu se reflectă încă în câştigurile băncilor din zona euro
BCE: Turbulenţele geopolitice nu se reflectă încă în câştigurile băncilor din zona euro
Bilanţul băncilor din zona euro încă nu reflectă tensiunile geopolitice ridicate şi ar putea dura o perioadă de timp, ...