Veşti bune din zona euro. Inflaţia şi șomajul au scăzut (date Eurostat)

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit semnificativ în luna mai, coborând sub ţinta vizată de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite AFP.
AGERPRES - mar, 03 iun. 2025, 13:10
Veşti bune din zona euro. Inflaţia şi șomajul au scăzut (date Eurostat)

Potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna mai până la 1,9%, de la un nivel de 2,2% în aprilie. Cifra anunţată de Eurostat este superioară estimărilor analiştilor, care mizau pe o scădere până la 2,0%, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 2,3% în luna mai, de la un nivel de 2,7% în aprilie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Potrivit Eurostat, preţurile la energie în zona euro au înregistrat o scădere de 3,6% în ritm anual, în luna mai. În schimb, preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 3,3%, urmate de preţurile la servicii care au înregistrat o creştere de 3,2%.

Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 18 iunie.

Tot marţi, Eurostat a publicat o serie de date care arată că rata şomajului în zona euro a scăzut uşor în luna aprilie, până la 6,2% din populaţia activă, de la un nivel de 6,3% în martie. În Uniunea Europeană, rata şomajului a rămas stabilă la 5,8%, cel mai mic nivel din istorie.

În cifre absolute, 12,902 milioane de persoane din UE erau în şomaj în luna aprilie, dintre care 10,688 milioane în ţările care fac parte din zona euro. În rândul statelor membre, cele mai scăzute rate ale şomajului au fost înregistrate în Cehia şi Malta, ambele cu o rată de 2,7%. La polul opus, cea mai ridicată rată a şomajului se înregistrează în Spania (10,9%).

În România, datele Eurostat arată că rata şomajului a scăzut până la 5,7% în luna aprilie 2025, de la un nivel de 6,0% în luna martie.

Criteriul utilizat de Eurostat pentru a defini şomajul este cel al Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Şomerii, conform definiţiei BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Scăderea inflaţiei şi a şomajului oferă noi argumente oficialilor BCE să adopte o nouă reducere a dobânzii de referinţă la şedinţa de politică monetară care va avea loc săptămâna aceasta, chiar dacă tensiunile comerciale globale alimentează presiunile pentru o creştere pe termen lung a preţurilor. Începând din luna iunie a anului trecut, BCE a redus costul creditului de şapte ori şi o nouă reducere ce ar urma să fie anunţată joi este considerată drept aproape sigură de analişti, având în vedere scăderea preţurilor la energie, faptul că moneda euro se apreciază şi creşterea economică este una anemică, toate acestea fiind motive pentru încetinirea inflaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara Basarab/ Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,......
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende, timp un an, tarifele vamale pentru principalele îngrăşăminte ...
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă București a primit licența
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă ...
DRI, divizia UE de energie regenerabilă a DTEK, a primit licența de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești ...