Vești bune, în sfârșit. Prețul gazelor scade în toată Europa. La ce nivel a ajuns?

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut cu 9%, în urma majorării importurilor de gaze naturale lichefiate (GNL), chiar dacă regiunea se confruntă cu temperaturi scăzute, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 12 dec. 2022, 19:50
Vești bune, în sfârșit. Prețul gazelor scade în toată Europa. La ce nivel a  ajuns?

La hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, în jurul orei 11:03 a.m., cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare au scăzut cu 4%, la 133,55 euro pentru un Megawatt-oră, după ce mai devreme se înregistrase cel mai redus nivel din 2 decembrie.

Cantităţile care au intrat în cele trei terminale GNL din Marea Britanie sunt la un nivel record pentru această perioadă a anului, arată datele analizate de Bloomberg. Livrările de combustibili spre nord-vestul Europei sunt de asemenea aproape de un nivel record.

Temperaturile scăzute reprezintă primul test real al rezistenţei Europei în acest sezon, după ce Rusia a întrerupt majoritatea livrărilor de gaze prin conducte. În ultimele săptămâni preţurile la gaze naturale în Europa au fost mai ridicate, dar până luni nu s-au înregistrat fluctuaţii majore, chiar dacă nordul continentului se confruntă cu îngheţul, iar Londra este acoperită de zăpadă. Săptămâna viitoare sunt aşteptate temperaturi mai ridicate în sudul Europei.

Importurile de gaze naturale lichefiate au urcat, după ce Europa a început să înlocuiască combustibilul pe care îl primea din Rusia. Primul terminal plutitor de GNL al Germaniei urmează să ajungă săptămâna aceasta în portul Wilhelmshaven, fluxurile de gazele urmând să înceapă din 22 decembrie.

Facilităţile de stocare a gazelor din Europa sunt pline în proporţie de aproximativ 88%, un nivel mai ridicat decât era de obicei în această perioadă a anului, iar în Germania, cea mai mare economie a regiunii, nivelul este de 94%.

La hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, în jurul orei 11:03 a.m. cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare au scăzut cu 4%, la 133,55 euro pentru un Megawatt-oră, după ce mai devreme se înregistrase cel mai redus nivel din 2 decembrie.

Există şi alţi factori care atenuează presiunile asupra pieţei gazelor din Europa, inclusiv majorarea cantităţii livrate prin conducte din Algeria spre Italia. De asemenea, producţia de energie eoliană în Marea Britanie şi Germania ar urma să crească de săptămâna viitoare, după o perioadă în care a fost afectată este afectată de viteza scăzută a vânturilor.

În plus, generarea de energie nucleară în Franţa este la cel mai ridicat nivel din martie.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan a semnat două ordine prin care se alocă 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare în proiecte care să ducă la scăderea facturilor
Ilie Bolojan a semnat două ordine prin care se alocă 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare în proiecte ...
Ministrul interimar al Energiei, premierul Ilie Bolojan, a semnat ordinele pentru un ghid în vederea instalării de contoare inteligente şi pentru o schemă care are în vedere creşterea......
Moody’s prognozează o evoluție bună a turismului în Grecia pentru 2026, în ciuda schimbării tendințelor din sector
Moody’s prognozează o evoluție bună a turismului în Grecia pentru 2026, în ciuda schimbării tendințelor din sector
În pofida şocului energetic, Moody's Analytics încă se aşteaptă în această vară la o evoluţie bună a sectorului ...
Bombardat pentru a şaptea noapte la rând, Iranul ameninţă cu declanşarea unei „ofensive totale”
Bombardat pentru a şaptea noapte la rând, Iranul ameninţă cu declanşarea unei „ofensive totale”
 SUA au bombardat Iranul pentru a şaptea noapte consecutivă vineri spre sâmbătă iat Teheranul a ripostat din nou lovind ...
Noi scumpiri la carburanți azi, și e posibil să urmeze și altele. Cât costă acum benzina și motorina
Noi scumpiri la carburanți azi, și e posibil să urmeze și altele. Cât costă acum benzina și motorina
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat în final și ea prețurile carburanților în această ...