Veşti bune pentru „băieţii deştepţi”. Turbinele Hidroelectrica sunt turate la maxim

Odată cu ploile din ultima perioadă, producţia de energie a Hidroelectrica a crescut, compania ajungând pe locul întâi în topul producătorilor de curent, poziţie în care nu s-a mai aflat de la sfârşitul verii trecute. Dacă situaţia se menţine favorabilă, compania ar putea ridica, în curând, clauza de forţă majoră
Florin Cojocaru - lun, 23 apr. 2012, 21:06
Veşti bune pentru „băieţii deştepţi”. Turbinele Hidroelectrica sunt turate la maxim

Ieri, Hidroelectrica a fost liderul sistemului la producţia de energie electrică cu peste 40% din total, după ce vinerea şi joia trecută, Hidroelectrica a ocupat aceeaşi poziţie cu peste 35% din total. Pe locul doi s-au situat  termocentralele pe cărbune. În aceste zile, Hidroelectrica produce peste 3.000 de MWh la un total de aproape 7.000 de MWh.

Creşterea producţiei de electricitate la Hidroelectrica se datorează ploilor din ultima perioadă dar şi topirii zăpezilor alpine.

„Am ajuns la locul nostru. Locul unu. Au fost şi ploile din ultimele zile , am acumulat şi topirile de la peste 1.800 de m. Suntem pe un puseu de energie. Sperăm s-o ţinem aşa şi, în curând, poate ridicăm şi clauza de forţă majoră”, a spus Constatin Trihenea, director de exploatare la Hidroelectrica.

Compania a invocat, la sfârşitul verii trecute, clauza de forţă majoră limitând livrările de curent către companiile cu care are contracte multianuale – aşa numiţii băieţi deştepţi, pe motivul secetei cumplite care i-a golit lacurile. Astfel, firme precum Alpiq, Electromagnetica, Energy Holding ori Alro nu au primit cantităţile de energie prevăzute în contracte, unele fiind nevoite să-şi asigure electricitatea cumpărând de pe piaţă, la preţuri mai mari decât cele din contractele bilaterale. Hidroelectrica a fost dată în judecată de mai multe companii şi i se cer daune pentru nerespectarea prevederilor contractuale.
 
Potrivit lui Trihenea, nivelul de umplere a lacurilor este acum de 37-38% şi va ajunge la 65% în iunie. „Anul acesta ajungem la parametri normali”, a mai adăugat oficialul citat.

În timpul secetei de anul trecut, Hidroelectrica ajunsese să deţină doar 20% din producţia de energie la nivel naţional. Pentru a compensa deficitul de curent a fost nevoie ca toate termocentralele să funcţioneze la capacitate maximă. În această iarnă, s-a ajuns chiar la vârfuri de consum de 11.000 MWh, nivel nemaiatins din perioada comunistă.

Te-ar mai putea interesa și
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial și readuce în prim-plan temerile legate de inflație. În România,......
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, va fi restricţionată în zilele de 15 şi 16 iulie, în intervalul orar ...
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, alegeri anticipate şi legea salarizării
România e în „hibernare” – Ce spune președintele Nicușor Dan despre negocierile pentru noul guvern, ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...