Veşti bune pentru medicii de familie: peste 1,1 milioane de măşti de protecţie le vor fi distribuite de către Casele de Asigurări de Sănătate

07 04. 2020
doctor_patient_consult_95395700

Măștile au fost repartizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) către CNAS pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de protecție a personalului din asistența medicală primară din întreaga țară. 

Echipamentele vor ajunge la Casele de Asigurări de Sănătate (CAS) cu mijloace de transport asigurate de IGSU, iar distribuția măștilor către medicii de familie se va face în cel mai scurt timp posibil de la primirea acestora la CAS.

Echipamentele care vor ajunge la medicii de familie reprezintă o parte din donația de 4,15 milioane de măști chirurgicale pe care SC Dante International SA (care operează eMAG) a direcționat-o către IGSU, cu scopul de a proteja personalul din structurile vitale pentru funcționarea statului în această perioadă dificilă.

Încă din 19 martie, Societatea Naţională de Medicina Familie, for reprezentativ al medicilor de familie, a semnalat autorităţilor, printr-o luare de poziţie, că medicii de familie riscă să devină victime ale noului coronavirus sau potenţiale surse de infecţie cu SARS-CoV-2, în contextul în care aceştia nu au de unde să cumpere echipament de protecţie. 

„Suntem în pragul preluării multor responsabilități pe măsură ce transmiterea infecției cu SARS-CoV-2 va deveni una comunitară. Rolul nostru, al medicilor de familie, va creşte exponențial. Această perspectivă ne găsește nepregătiți din punct de vedere tehnic deoarece nu avem resursele de autoprotecție şi dezinfecție pe care așteptăm să le primim gratuit. Deși ne-am arătat disponibilitatea de a achiziționa materiale de protecție (chiar la prețuri mult mai mari decât cele anterioare pandemiei), în acest moment nu avem de unde să achiziționăm astfel de materiale”, spunea SNMF pe 19 martie. 

Societatea Naţională de Medicina Familiei a realizat un afiş cu recomandări esenţiale pentru pacienţi pe perioada pandemiei de COVID-19, pe care îl puteţi consulta în galeria foto a articolului. 

„Pentru păstrarea măsurilor de distanţare socială care se impun în această perioadă, recomandăm populației să ia legătura telefonic cu medicul de familie sau cu medicul specialist pentru a stabili împreună cu acesta dacă, pentru rezolvarea problemelor medicale, este necesară deplasarea la cabinetul medical sau se poate beneficia de o consultație la distanță”, spune CNAS.