Vezi cât vor dura formalităţile pe aeroportul Henri Coandă

Formalităţile pe aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni se vor reduce la  maximum două minute, după ce au fost puse în funcţiune 12 automate pentru efectuarea formalităţilor de check-in. Astfel, pasagerii nu vor mai trebui să aştepte la cozi.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 11:24

Şapte companii aeriene utilizează deja sistemul, iar în câteva zile numărul lor va creşte la 11.

În afara rapidităţii la îmbarcare, Aeroportul va creşte şi în capacitate, noul terminal de plecări internaţionale al Aeroportului Internaţional Henri Coandă – Otopeni, care va dubla capacitatea aeroportului, urmând să fie inaugurat în iulie 2012.

Noul terminal va avea 19.600 de metri pătraţi, 52 de ghişee check-in şi opt porţi pentru plecări şi sosiri interne. Costul este de 62 milioane euro, finanţarea fiind obţinută din credite.

În 2011, Aeroportul Henri Coandă şi Aeroportul Băneasa vor înregistra circa 7,25 milioane pasageri, iar cifra de afaceri a celor două aeroporturi va fi de 115,6 milioane de euro

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...