Vezi câte ore vom face la vară pe autostradă până la Constanţa

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a vizitat miercuri, şantierul tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, pentru a constata evoluţia lucrărilor, după ce antreprenorul general Astaldi-Max Boegl, a început proiectul, pe 7 octombrie.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 15:23

Anca Boagiu a apreciat faptul că noul contructor respectă toate termenele de realizare şi condiţiile impuse în contract. Ministrul a spus că în vara anului viitor se va putea circula de la Bucureşti până la mare în aproape 2 ore, pe întregul tronson, exceptând Cernavodă-Medgidia care va avea doar două benzi.

Vestea bună este că lucrările pe Cernavodă-Medgidia au început ceea ce înseamnă că decizia pe care am luat-o aceea de a rezilia contractul cu firma Colas nu numai că a fost o decizie foarte bună din punct de vedere financiar, pentru că oferta câştigătoare a fost cu 60 de milioane euro mai ieftină, dar iată că şi lucrările se execută în grafic şi anul viitor, undeva în vară, vom putea circula pe o cale pe acest tronson exact aşa cum am promis„, a afirmat ministrul.

Autostrada Bucureşti-Constanţa are şapte tronsoane, respectiv Bucureşti-Fundulea, Fundulea-Lehliu, Lehliu-Drajna, Drajna-Feteşti, Feteşti-Cernavodă, Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa.

Proiectul autostrăzii, început în anii ’80, şi întrerupt în diferite etape, apoi continuat, a avut diverse date de dare în folosinţă, 2006, apoi 2007, 2008, iar ultimul termen era 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. 50/1991, și urmărește, printre altele, simplificarea și digitalizarea......
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor ...
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme serioase, dependența de China crește. Harta Coface
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme ...
Coface, una dintre agențiile de rating de top ale Europei, a realizat o hartă a situației economice din Europa Centrală ...