Vezi cu ce viteză conduceau pe autostradă doi copii

Doi copii au fost opriţi de poliţia franceză în timp ce conduceau cu 160 de kilometri pe oră pe autostradă.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 06:53

Poliţia franceză a interceptat sâmbătă la nord de Paris doi copii cu vârste de 12 şi, respectiv, 13 ani, care conduceau un autovehicul cu 160 de kilometri pe oră pe o autostradă unde viteza maximă este de 130 de kilometri pe oră, a anunţat marţi prefectura de poliţie din Paris, potrivit Mediafax.

Vehiculul nu fusese declarat furat. Cei doi tineri, care nu aveau asupra lor niciun act de identitate şi nici permis de conducere, au declarat că locuiesc într-o tabără de nomazi din Paris, potrivit poliţiei.

Ei au fost plasaţi într-un centru de primire, la solicitarea Parchetului.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...