Vicepremierul bulgar: cele două părţi ale podului Vidin-Calafat vor fi unite în luna august

Podul Vidin-Calafat a început deja să atragă o serie de investitori din Germania şi Austria interesaţi de această regiune, a declarat marţi vice-premierul bulgar, Simeon Diankov după inspectarea lucrărilor de construcţie şi a infrastructuri adiacente din Bulgaria şi România, transmite agenţia bulgară Focus, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 01 mai 2012, 15:48

Potrivit lui Simeon Diankov, infrastructura adiacentă din România va fi finalizată până la mijlocul lunii iunie. Diankov a adăugat că pe partea românească mai sunt de construit două elemente, în timp ce pe partea bulgară lucrările s-au finalizat. Inginerii i-au spus oficialului bulgar că ultimele două elemente ale podului vor fi construite la începutul lunii august, după care cele două părţi ale podului Vidin-Calafat vor fi unite.

Luna trecută, compania spaniolă de construcţii FCC a anunţat că podul Vidin-Calafat a fost finalizat în proporţie de 73%.

Construcţia podului Vidin-Calafat trebuia să se finalizeze până în luna octombrie 2010, însă au apărut întârzieri semnificative din cauza dificultăţilor tehnice şi a solicitărilor firmei FCC.

În luna februarie a acestui an, Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat că podul Vidin-Calafat va fi finalizat până la sfârşitul lunii noiembrie 2012, în condiţiile în care Parlamentul bulgar a votat aprobarea măsurilor luate de ministrul de resort, Ivailo Moskovski, în ultimii doi ani, cu scopul de a asigura finalizarea lucrării.

Podul Calafat-Vidin va avea o lungime de aproximativ 2 kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costul construcţiei podului, care până în anul 2011 era estimat la circa 225 de milioane de euro, se va ridica cel mai probabil la peste 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului. 70 de milioane sunt asigurate prin programul ISPA, grant al Fondului de Coeziune, alte 70 de milioane sunt acordate de Banca Europeană de Investiţii sub formă de împrumut, bugetul de stat al Bulgariei asigură 60 de milioane, banca germană de dezvoltare KfW (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) acordă 2 milioane de euro sub formă de ajutor şi 18 milioane sub formă de împrumut, iar Agenţia Franceză de Dezvoltare – un ajutor de 5 milioane de euro. Finanţarea accesului de pe malul românesc este asigurată de Uniunea Europeană prin programul ISPA, cu 34 de milioane de euro, şi de bugetul de stat al României, cu 33 de milioane de euro.

În momentul de faţă, România şi Bulgaria sunt legate de un singur pod pe toată lungimea porţiunii comune a Dunării – 470 km. Acesta se află între Giurgiu şi Ruse şi a fost inaugurat în anul 1954.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este vorba despre digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor......
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...