Vicepreşedintele ANRE Henorel Soreaţă şi-a dat demisia-surse

Unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Henorel Soreaţă, şi-ar fi dat demisia din această funcţie începând cu 1 martie, potrivit unor surse din piaţa de energie.
Mihai Nicuţ - mar, 26 mart. 2019, 16:24
Vicepreşedintele ANRE Henorel Soreaţă şi-a dat demisia-surse

Henorel Soreaţă şi-ar fi anunţat demisia la data de 1 martie şi va ocupa postul de vicepreşedinte al ANRE până când va fi numită o altă persoană pe acest post, potrivit surselor noastre. L-am contactat pe vicpreşedintele ANRE pentru explicaţii pe această temă, dar Soreaţă nu a răspuns.

Informaţiile “pe surse” despre motivaţi demisiei lui Soreaţă, care este vicepre;edinte al ANRE de aproape doi ani, dar activează de mai multă vreme în ANRE, sunt contradictorii.

Pe de o parte, unele voci din piaţă spun că activitatea ANRE, ulterioară adoptării OUG 114 ar fi stârnit nemulţimirea social-democraţilor (ANRE elaborează cadrul de reglementare care pune în practică OUG 114) pentru că, la nivel de imagine, nu a ieşit cum şi-au dorit ei: preţurile nu scad la populaţie, pentru industrie ar putea creşte. Soreaţă a fost susţinut de PSD în acest post (ANRE este acum condusă de fostul parlamentar PSD Dumitru Chiriţă) şi este posibil ca partidul să aibă nevoie de un ţap ispăşitor.

Pe de altă parte, alte voci spun că Soreaţă ar fi refuzat în mod repetat să semneze actele elaborate de ANRE pentru punerea în practică a prevederilor OUG 114 (metodologii, tarife, etc.) şi, din acest motiv, i s-ar fi cerut capul.

ANRE nu a făcut niciun anunţ pe această temă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...