Vicepreşedintele Vladimir Mănăstireanu a fost numit de Ponta la conducerea ANSVSA

Economica.net
14 06. 2013

În luna martie, ANSVSA a anunţat, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Reprezentanţi ai agricultorilor şi industriei alimentare l-au criticat atunci pe şeful ANSVSA, Mihai Ţurcanu, pentru „lipsă de profesionalism”, iar acesta a demisionat, premierul Ponta anunţând că va deveni consilierul său la Palatul Victoria pe domeniul pe care acesta este specializat.

Atribuţiile de preşedinte au fost preluate atunci, temporar, de vicepreşedintele Mănăstireanu, instalat acum prin decizie la conducerea instituţiei.