Victor Cionga, unul dintre veteranii pieţei, este noul director general al BVB

Economica.net
18 07. 2012
bursa_bucuresti_bvb_59148000

ECONOMICA.NET informase anterior că un candidat surpriză concura pentru preferinţele administratorilor Bursei de Valori Bucureşti cu Bogdan Patriniche, care lucrează la o casă de brokeraj din Londra şi cu Astridel Rădulescu, aflat „sub contract la Bursa din Milano.

Preluarea mandatului de către Victor Cionga este condiţionată de avizarea lui Cionga de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

La începutul anului 1998, Cionga a fost numit director general adjunct la compania de brokeraj Raiffeisen Capital and Investment, iar apoi a fost promovat director general la Raiffeisen Financial Advisors (RFAR). El a condus RFAR până la începutul anului 2004, când s-a întors la Raiffeisen Capital and Investment pe postul de director general adjunct până în 2007.

În 2007, a fondat AZ Capital Advisors, un parteneriat specializat în consilierea focalizată pe fuziuni şi achizitii (M&A) devenind managing director al firmei, pe care o conduce împreună cu partenerii săi.

El a lucrat la multiple proiecte de M&A şi a participat la mai multe privatizări atât pe partea vânzătorului, cât şi pentru cumpărător, precum şi în mai multe tranzacţii din piata de capital.

Cele mai cunoscute proiecte de M&A ale sale au fost Monopoly (1999,2005), Continental Hotels (2007) şi NetCity (2011).

Proiectele principale de privatizare au fost reprezentate de oferta publica iniţială a Transelectrica (2006), Sidex şi Petrotub (2002), Siderurgica Hunedoara şi Tepro Iaşi (2003). El a participat şi la oferta publică iniţială derulată de Flamingo în 2005.

Apoi, în 2011, el a condus echipa locală a consorţiului care a intermediat oferta secundară prin care statul a vrut să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom, operaţiune care însă a eşuat.