Victorie obținută de grupul Cerealcom, la o curte de arbitraj din Londra, în disputa cu o companie din Arabia Saudită, referitoare la un contract de vânzare a 1,5 milioane de tone de grâu

Compania Cerealcom Dolj SRL, unul dintre cei mai importanți producători și exportatori români de cereale, a anunțat astăzi că a înregistrat o victori importantă într-un proces de arbitraj desfășurat la Londra, sub egida prestigioasei asociații internaționale GAFTA (Grain and Feed Trade Association), într-o dispută cu o entitate din Arabia Saudită, referitoare la un contract multianual de producere și comercializare a 1,5 milioane de tone de grâu românesc, cu o valoare estimată de peste 400 de milioane de dolari.
Cristian Negrei - vin, 26 sept. 2025, 17:10
Victorie obținută de grupul Cerealcom, la o curte de arbitraj din Londra, în disputa cu o companie din Arabia Saudită, referitoare la un contract de vânzare a 1,5 milioane de tone de grâu

Tribunalul GAFTA a confirmat valabilitatea contractului și a reținut că partenerul saudit a încălcat obligațiile esențiale aferente recoltelor 2024 și 2025, precum și pe cele privind plata avansului pentru recolta 2023. Totodată, instanța a constatat că partenerul român a respectat contractul și, în consecință, a avut dreptul să suspende livrările ca urmare a neîncasării plăților aferente, motiv pentru care decizia entității saudite de a rezilia contractul a fost declarată nevalidă.

În plus, tribunalul a respins integral pretențiile formulate de compania saudită, în cuantum de aproape 25 de milioane de dolari, și a confirmat dreptul Cerealcom de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, cuantumul acestora urmând a fi determinat într-o procedură arbitrală separată.

Deși hotărârea tribunalului constituit sub egida GAFTA poate fi supusă unor căi de atac, Cerealcom are dreptul de a iniția imediat procedurile legale pentru stabilirea cuantumului compensațiilor financiare pentru prejudiciile suferite ca urmare a încălcărilor contractuale fundamentale comise de partea saudită.

În această procedură de arbitraj, Cerealcom a fost asistată de un consorțiu format din firma londoneză Mishcon de Reya, prin echipa condusă de Greg Falkof, partener, care a asigurat reprezentarea și asistența pe drept britanic, și Reff & Asociații | Deloitte Legal, prin echipa de litigii coordonată de Mihnea Galgoțiu-Săraru, partener, și care i-a inclus pe Alina Stan, Senior Managing Associate, și pe Sorin Sîrbu, Senior Associate.

„Suntem onorați să fi contribuit, prin expertiza echipei noastre, la această victorie semnificativă pentru unul din liderii sectorului agricol din România și să consolidăm, prin acest succes, poziția exportatorilor români pe piețele internaționale de referință, precum cele sub incidenţa regulilor GAFTA”, a declarat Mihnea Galgoțiu-Săraru, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, Liderul practicii de soluționare a litigiilor comerciale și administrative.

„Primim cu mare satisfacție această hotărâre, care confirmă corectitudinea poziției noastre și recunoaște eforturile depuse de companie pentru respectarea contractului. Cerealcom rămâne un partener de încredere, care își onorează angajamentele și așteaptă același nivel de responsabilitate din partea tuturor colaboratorilor săi”, a declarat Mihai Anghel, director general Cerealcom Dolj SRL.

Cu o echipă de 86 de avocați specializați în principalele discipline ale dreptului afacerilor, Reff & Asociații | Deloitte Legal este una dintre cele mai importante societăți de avocați din România și membră a rețelei globale Deloitte Legal, care reunește peste 2.500 de avocați în 80 de țări.

Te-ar mai putea interesa și
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. Efectul: izolarea teritoriului naţional în cadrul pieţei europene
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) și BMS Ultraschall (Germania) cu......
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, exportate pe cinci continente
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, ...
Țara noastră joacă un rol strategic în reindustrializarea Europei prin fabrica Philip Morris România din Otopeni. Cu ...
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia Europeană. Propuneri și soluții
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia ...
După ce Comisia Europeană a revizuit semnificativ perspectivele de creștere economică a României, confederația patronală ...
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, prin semnarea acordului SAFE dintre România şi Comisia Europeană, ţara ...