VIDEO A fost deschisă circulația pe Centura Zalău, primul drum făcut de chinezi în România

17 12. 2025
centura zalau

 

„Lucrările au fost finalizate, iar de la această oră se circulă pe Varianta Ocolitoare (VO) a municipiului Zalău. Este momentul pe care îl așteptau atât locuitorii, cât și transportatorii: traficul de tranzit (în special cel greu) iese din oraș!”, spune șeful CNAIR.

Potrivit lui, mașinile sunt redirecționate pe cei 5,35 km ai noii Variante Ocolitoare, ceea ce înseamnă mai mult confort si siguranță pentru locuitorii orașului.

Contractul în valoare de 185,5 milioane lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport, a fost derulat de Asocierea SINOHYDRO CORPORATION – GOOD PROD SRL.