VIDEO Au început lucrările la încă un „drum de pământ”, extrem de aglomerat, din Sectorul 6. Când va fi gata
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/10/drumul-rotii1.png)
„Și este mobilizare generală! 20 de muncitori, cu buldozere și excavatoare, au început șantierul pe banda din dreapta a drumului. Cealaltă bandă e deschisă circulației, cu sens unic”, transmite Primăria Sectorului 6.
Primarul Ciprian Ciucu, prezent în șantier, amintește că Drumul Roții e unul dintre proiectele pe care le-a promis încă din mandatul trecut. „Avem exproprierile, avem lucrările la rețelele pe care le-am deviat și le-am îmbunătățit – apă-canal sau gaze, electricitate… toate sunt rezolvate. Plus că am avut două lucrări mari, complexe, de protejare a două canale care trec pe sub acest drum”, explică Ciucu.
Lucrările vor dura șapte luni, până în mai 2026, potriviti PS6.
„Și iată cum încă în drum de pământ, îngust, fără trotuare, extrem de aglomerat, dar extrem de solicitat va fi transformat într-o șosea civilizată! Va avea peste 10 metri lățime, cu două benzi de circulație de câte 3,5 metri fiecare, trotuare de 1,70 de metri, sistem de iluminat, copaci plantați”, mai spun cei de la PS6.
Potrivit lui Ciprian Ciucu, urmează să înceapă lucrările și la Drumul Belșugului.