VIDEO Mai e puțin până vin la țărm primele gaze noi din Marea Neagră. Cum arată acum platforma Neptun din largul mării și ce drum a parcurs până acolo

29 09. 2026
neptun deep gaze marea neagra romgaz omv petrom

“În 2026, proiectul Neptun Deep a avansat semnificativ prin instalarea platformei Neptun Alpha și progresul lucrărilor la conducta offshore și la infrastructura de producție, ceea ce ne permite să confirmăm calendarul pentru primele gaze naturale în prima jumătate a anului 2027. Producția la platou este estimată a fi atinsă până la finalul T3 2027 și să dureze aproape 10 ani”, au informat ieri OMV Petrom și Romgaz, cei doi parteneri care au cote egale în proiectul de extracție a gazelor naturale Neptun Deep.

Azi, a fost publicat și un videoclip  cu stadiul proiectului. Iată-l mai jos:

În perioada următoare, proiectul se va concentra pe continuarea forajului la sondele de dezvoltare rămase, instalarea și integrarea infrastructurii submarine, conectarea instalațiilor offshore la conducta de transport și punerea în aplicare a unui program cuprinzător de testare, a anunțat Petrom.

Au fost finalizate forajele la 7 sonde dintre cele 10.

Proiectul Neptun Deep (100%) are volume recuperabile estimate la aproximativ 100 mld mc (aproximativ 700 mil bep) și se estimează că va atinge un nivel de producție de platou de 140 kbep/zi, pe care îl va menține timp de aproape 10 ani într-un ritm de circa 8 miliarde de metri cubi pe an.

Decizia finală de investiție a fost luată în iunie 2023 pentru realizarea proiectului cu costuri de dezvoltare de 4 miliarde EUR, cu prima livrare de gaze prevăzută pentru 2027. Se preconizează că Neptun Deep va avea o amprentă de carbon de aproximativ 2,2 kg CO₂/baril echivalent petrol la nivelul de producție de platou, semnificativ sub media industriei.

OMV Petrom și Romgaz dețin câte 50% din proiectul Neptun Deep. OMV Petrom este operatorul, iar Romgaz (prin intermediul Romgaz Black Sea Limited) este non-operatorul. Comercializarea gazelor este realizată separat de fiecare titular.