Vienna Insurance Group a raportat un profit net în creştere cu aproximativ 54% după primele nouă luni

 Vienna Insurance Group a raportat un profit net în creştere cu aproximativ 54% după primele nouă luni din acest an şi un avans al profitului pe acţiune la 2,86 euro, informează compania printr-un comunicat transmis joi AGERPRES.
AGERPRES - J, 18 nov. 2021, 10:56
Vienna Insurance Group a raportat un profit net în creştere cu aproximativ 54% după primele nouă luni

Potrivit documentului citat, compania a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a tuturor indicatorilor cheie în primele trei trimestre ale anului 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut iar rezultatele sunt mai bune decât cele obţinute în 2019, înainte de pandemie.

„Din păcate ne confruntăm încă la nivel global cu pandemia, care continuă să aibă un impact semnificativ asupra vieţii economice şi sociale pe pieţele unde activăm. Am reuşit să gestionăm cu succes evoluţiile din domeniul asigurărilor datorită poziţionării diversificate şi măsurilor prompte luate la nivel local. Grupul continuă să ofere siguranţă şi stabilitate chiar şi în circumstanţe dificile. Totodată, în regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) economia a avut o evoluţie mai bună decât indicau prognozele în urmă cu câteva luni. De aceea suntem foarte încrezători că ne vom atinge ţintele pentru 2021 şi că vom depăşi volumul de prime preconizat de 10,4 miliarde de euro”, a spus Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group, evidenţiind rezultatele preliminare pozitive.

Volumul primelor a crescut cu 5,1%, la 8,391 miliarde de euro, toate liniile de business, cu excepţia asigurărilor de viaţă cu primă unică, consemnând creşteri consistente. În special segmentul asigurărilor de proprietăţi şi răspunderi a avut o evoluţie semnificativă, crescând cu 7,4%, până la 4,1 miliarde de euro. Segmentul corporate, care a consemnat o majorare a volumului primelor cu 13%, până la 1,1 miliarde de euro, a avut o contribuţie importantă la această evoluţie favorabilă, precizează sursa citată.

Asigurările de viaţă cu primă regulată au crescut cu 2,8%, la 2 miliarde de euro, asigurările RCA au crescut cu 4,9%, la 1,2 miliarde de euro, iar asigurările Casco au consemnat un avans de 8,6%, până la 1,1 miliarde de euro.

„Pandemia a dus la o mai bună conştientizare a importanţei sănătăţii şi a constituirii de economii. Acest aspect s-a reflectat pozitiv in nivelul primelor asigurărilor de sănătate, care s-a situat la 545,2 milioane de euro, în creştere cu 4,5%. Conform strategiei, asigurările de viaţă cu primă unică au continuat să scadă, cu 2,9%, până la 661,7 milioane de euro. Cele mai mari creşteri de prime au fost consemnate pe pieţele din Republica Cehă, Polonia şi România”, se mai arată în comunicatul asigurătorului.

Profitul înainte de impozitare s-a cifrat la 376,1 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 41,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul după impozitare şi plata intereselor minoritare a crescut cu 56,9% iar la 30 septembrie 2021, acesta se situa la 274,6 milioane de euro.

Rata de rentabilitate a capitalului înainte de impozitare s-a îmbunătăţit de la 8,1% la 10,8%. Investiţiile, incluzând numerarul şi echivalentele de numerar, s-au situat la 37,5 miliarde de euro la 30 septembrie 2021.

Profitul pe acţiune (anualizat) a crescut de la 1,82 euro la 2,86 euro în perioada analizată (+56,9%).

„Rata combinată a Grupului, de 95,2%, s-a îmbunătăţit cu 0,9 puncte procentuale în raport cu anul trecut. Anul acesta, impactul despăgubirilor generate de condiţiile meteo nefavorabile a fost compensat de programul amplu de reasigurare şi de efectele pozitive ale măsurilor strategice implementate în cadrul Agendei 2020”, explică sursa citată.

Cu privire la perspectivele pentru acest an, compania citează datele Institutului din Viena pentru Studii Economice Internaţionale (Vienna Institute for International Economic Studies), care estimează o creştere economică de 5,4% pentru ECE în 2021, semnificativ mai mare decât prognoza de 4,8% pentru zona euro.

„Aceasta indică faptul că regiunea ECE îşi revine mai rapid decât s-a estimat pe parcursul anului 2021. În ceea ce priveşte creşterea economică, regiunea a revenit, în medie, la nivelurile pre-criză. Pornind de la aceste premise, Grupul anticipează că ţintele stabilite pentru 2021 vor fi atinse, iar volumul preconizat de prime de circa 10,4 miliarde de euro cel mai probabil va fi uşor depăşit. Se confirmă estimarea de profit înainte de impozitare între 450 de milioane de de euro şi 500 de milioane de euro. Rata combinată este de aşteptat să se menţină în jurul a 95%”, se mai menţionează în comunicat.

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul grup de asigurări atât în Austria, cât şi în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Grupul este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări şi are peste 25.000 de angajaţi. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...