Viitorul gazoductului South Stream nu depinde de Serbia, ci de acordurile UE-Rusia

Economica.net
11 06. 2014
gazoduct_78708800_41696400_94719200_01490000_34149800

Întrebat dacă Serbia va continua lucrările la gazoductul South Stream pe teritoriul său, Vucic a răspuns că doar viitorul va arăta dacă proiectul este unul real sau nu. ‘Aceasta nu depinde de noi, ci de acordurile dintre Rusia şi UE. Gazprom deţine pachetul de control al companiei (sârbe) NIS (compania Industria Petrolieră a Serbiei, filială a Gazprom-neft), astfel că Serbia se găseşte într-o situaţie specială. Vom încerca să apărăm interesele sârbe, însă acest lucru depinde şi de interesele Europei’, a spus premierul sârb.

Vucic declara luni că guvernul sârb nu a luat încă o decizie privind proiectul South Stream. În acest fel, premierul a comentat declaraţia vicepremierului Zoran Mihailovic, conform căruia Serbia este obligată să suspende construcţia gazoductului, după ce proiectul a fost suspendat de Bulgaria.

Gazoductul South Stream va trece prin Marea Neagră spre Europa, fiind menit să reducă dependenţa faţă de ţările de tranzit, în special faţă de Ucraina. Pentru realizarea tronsonului terestru al proiectului, Rusia a semnat acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovacia, Croaţia şi Austria.