Viituri Dunăre – Debitul la intrarea în ţară va atinge 8.000 mc/s în data de 30 septembrie, de aproape trei ori mai mare faţă de media anuală

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va atinge marţi valoarea de 6.400 mc/s, dar va creşte treptat în următoarele zile, ajungând până la 8.000 mc/s în data de 30 septembrie, peste media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 mc/s, a anunţat, marţi, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR).
AGERPRES - mar, 24 sept. 2024, 10:34
Viituri Dunăre - Debitul la intrarea în ţară va atinge 8.000 mc/s în data de 30 septembrie, de aproape trei ori mai mare faţă de media anuală

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în creştere, scrie Agerpres.

În ultimele 48 de ore, în aval de Porţile de Fier, debitele Dunării au fost în creştere pe sectoarele Gruia – Calafat şi Zimnicea- Tulcea şi în scădere pe sectorul Bechet – Tr. Măgurele.

Potrivit unui comunicat al ANAR, transmis luni AGERPRES, vârful maxim al viiturii se estimează că va fi atins în jurul datelor de 29-30 septembrie şi va avea o valoare de până la 8.000 mc/s. Pe sectorul Dunării în aval de staţia hidrometrică Gruia, lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor asigura tranzitarea în siguranţă a debitelor. „Având în vedere această valoare, estimăm că viitura care se va propaga pe sectorul românesc va putea fi tranzitată în siguranţă”, a precizat ANAR.

Debitul Dunării la Budapesta a înregistrat luni o valoare de 6.920 mc/s, iar valoarea maximă la această viitură a fost de 8.200 mc/s, în data de 21 septembrie 2024, cu 500 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de valori maxime pentru secţiunea Budapesta, care indicau o valoare de 8.700 mc/s, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Hidrologii de la cele 7 Administraţii Bazinale de Apă ale ANAR transmit permanent informaţiile despre nivelurile Dunării în vederea elaborării şi reactualizării prognozelor hidrologice, a precizat ANAR în comunicat.

„Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară în continuare o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în bazinul Dunării, amonte de intrarea în ţară”, au transmis specialiştii.

Potrivit acestora, formaţiile de intervenţie ale ANAR au umplut mii de saci de nisip, o parte dintre aceştia fiind aduşi deja aproape de sectorul românesc al Dunării, precum şi alte utilaje de intervenţie. Totodată, se montează mirele hidrometrice la ape mari. În apropiere de oraşul Bechet, Apele Române Jiu au detaşat la Formaţia de lucru Dunăre-Nedeia utilaje necesare intervenţiei: buldoexcavator, excavator cu braţ de 14 metri, tractor cu remorcă, tractor cu aparat de umplere saci, autoutilitare. Acestea completează materialele din stocul de apărare – saci, hidrobaraje, panouri de apărare, barca pregătită de intervenţie, pompe, generatoare, geotextil, pari, etc, au menţionat reprezentanţii ANAR.

Odată cu creşterea nivelurilor Dunării, formaţiile de intervenţie de la Dunăre vor fi dublate cu agenţi hidrotehnici pentru monitorizarea digurilor la Dunăre.

„Au fost totodată informaţi deţinătorii de lucrări hidrotehnice, inclusiv Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. În acest ultim caz, colegii de la Apele Române au făcut apel către ANIF de a verifica punctele critice la subtraversările conductelor prin diguri, precum şi stadiul de funcţionare al staţiilor de pompare”, se arată în comunicat.

Referitor la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier, ANAR precizează că în situaţii excepţionale se pot evacua şi debite de 20.000 mc/s. Pe sectorul Dunării aval Gruia lucrările de îndiguire asigură tranzitarea în siguranţă a unor debite de 13.500 mc/s, respectiv până la valori de 14.500 mc/s, în condiţii de supraveghere specială.

Potrivit ANAR, pe Dunăre la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, în anul 2006 a fost înregistrat un debit maxim de 15.800 mc/s.

Te-ar mai putea interesa și
Dispare un mare lanț de magazine din România. Cine îi ia locul
Dispare un mare lanț de magazine din România. Cine îi ia locul
Lanțul de magazine Hervis și-a schimbat proprietarul și va funcționa sub alt nume. Utilizatorii aplicației Hervis au fost anunțat că aceasta va ma fi operațională doar până la finele lunii......
Pensionarii au adus 460 de milioane de lei la Fondul Sănătăţii în ianuarie, efect direct al eliminării excepţiei de la plata CASS. Fără CASS la pensii, fie deficitul ar fi fost cel puţin dublu, fie subvenţiile virate de stat – de patru ori mai mari
Pensionarii au adus 460 de milioane de lei la Fondul Sănătăţii în ianuarie, efect direct al eliminării excepţiei de ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: aproape ...
Prețul mare al gazelor, cauzat de război, începe să afecteze prețul energiei electrice. Prețul spot din România a crescut în martie, deși logic ar fi fost să scadă
Prețul mare al gazelor, cauzat de război, începe să afecteze prețul energiei electrice. Prețul spot din România a ...
Prețul mediu al pieței spot de energie electrică de la București a crescut ușor în luna martie față de februarie
Ministrul Educației, Mihai Dimian: Începând din aprilie vom pune în plată tranşele diferenţelor salariale şi dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătoreşti
Ministrul Educației, Mihai Dimian: Începând din aprilie vom pune în plată tranşele diferenţelor salariale şi dobânzile ...
Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, a informat miercuri seara că, în luna martie, au fost achitate de către MEC tranşele ...