Viktor Orban anunță că Ungaria este pregătită să plătească în ruble pentru gazele naturale furnizate de Rusia

Ungaria a anunţat miercuri că este pregătită să plătească în ruble pentru gazele ruseşti, în dezacord cu UE, care a căutat un front unit în opoziţia faţă de cerinţele Moscovei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 apr. 2022, 17:21
Viktor Orban anunță că Ungaria este pregătită să plătească în ruble pentru gazele naturale furnizate de Rusia

Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.

Premierul Viktor Orban a declarat miercuri, ca răspuns la o întrebare adresată de Reuters, că Ungaria va plăti în ruble pentru gazele ruseşti dacă Moscova o va cere.

Comisia Europeană a anunţat vineri că firmele europene ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia stipulează că plata se face în euro sau dolari nu ar trebui să dea curs cererii Rusiei privind plata în ruble.

Executivul comunitar a precizat că lucrează împreună cu companiile energetice şi guvernele statelor membre pentru a analiza decretul preşedintelui Vladimir Putin, însă companiile ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia prevăd plata în euro sau dolari nu ar trebui în încalce acele prevederi.

Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto declarase că autorităţile UE „nu au niciun rol” în privinţa plăţilor din acordul de furnizare de gaze încheiat cu Rusia, care se bazează pe un contract bilateral între diviziile companiei ungare de stat MVM şi Gazprom.

Ungaria este unul dintre puţinele statele membre UE care a respins sancţiunile energetice contra Moscovei, în urma invadării Ucrainei.

Slovacia va acţiona la fel ca Uniunea Europeană împotriva solicitărilor Rusiei privind plata gazului în ruble, a declarat luni premierul Eduard Heger. Compania poloneză de gaze PGNiG a precizat că contractul său original cu Gazprom este obligatoriu pentru ambele părţi.

În Austria, OMV a anunţat vineri că a avut un contact iniţial cu Gazprom privind plata în ruble pentru gazele naturale, deşi Guvernul de la Viena susţine că nu există o bază pentru plata în altă valută decât euro sau dolar.

Ungaria, care este puternic dependentă de importurile de gaze şi petrol din Rusia, a semnat în 2021 un acord pe termen lung privind aprovizionarea cu gaze, conform căruia Gazprom ar urma să livreze anual 4,5 miliarde metri cubi de gaze.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Guvernul din Grecia plafonează dimensiunea hotelurilor și interzice construcțiile la mai puțin de 25 de metri de mare pentru a opri turismul de masă în zonele aglomerate....
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Investițiile în turismul din Grecia se mențin la un nivel uriaș comparativ cu cel din România. Conform INSETE, investițiile ...
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe șoseaua Colentina din București. Un restaurant și trei spații ...
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră în Liban
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră ...
Armata israeliană a trecut râul Litani și își extinde operațiunea terestră din Liban. Benjamin Netanyahu anunță ...