Viktor Orban, către Ursula von der Leyen, înainte de votul la moțiunea de cenzură din PE: E timpul să plecaţi!

Premierul ungar Viktor Orban a declarat miercuri că preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar trebui să demisioneze din cauza cazurilor de corupţie "care o înconjoară", informează EFE.
AGERPRES - J, 10 iul. 2025, 09:40
Viktor Orban, către Ursula von der Leyen, înainte de votul la moțiunea de cenzură din PE: E timpul să plecaţi!

„Mâine (joi – n.r.) va fi o zi aglomerată în Parlamentul European. Deputaţii vor vota asupra continuităţii Ursulei von der Leyen în fruntea birocraţiei de la Bruxelles”, a scris Orban pe Facebook, referindu-se la moţiunea de cenzură iniţiată de eurodeputatul român din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) Gheorghe Piperea, dezbătută luni în plenul PE reunit la Strasbourg. Votul, prin apel nominal, are loc joi, scrie Agerpres.

Prim-ministrul ungar a afirmat că moţiunea a fost determinată de „cazurile de corupţie din jurul preşedintei”, dar a adăugat că acesta este doar vârful aisbergului.

„Doamnă preşedintă, esenţa leadershipului este responsabilitatea. E timpul să plecaţi!”, a scris Orban miercuri, cu o zi înaintea votului asupra moţiunii, care are însă foarte puţine şanse să fie aprobată în Parlamentul European.

Piperea şi-a motivat moţiunea invocând preocupări privind eşecul persistent al Comisiei de a respecta principiile cheie ale Uniunii, inclusiv, transparenţa, posibilitatea de a fi trasă la răspundere, integritatea legală şi legitimitatea democratică.

Forţele proeuropene din PE, precum Partidul Popular (PPE), socialiştii, ecologiştii şi liberalii, nu vor susţine propunerea europarlamentarului român, prin urmare nu este de aşteptat ca aceasta să primească două treimi din voturi.

În schimb, grupurile „ultra” susţin moţiunea, inclusiv Patrioţii (promovaţi de Orban), Europa Naţiunilor Suverane şi, într-o oarecare măsură, europarlamentarii din ECR, scrie EFE.

În acest context, Orban a declarat miercuri că votul de joi „va marca momentul adevărului, pe de o parte cu elita imperială de la Bruxelles şi, pe de altă parte, cu patrioţii şi bunul simţ”.

Prim-ministrul ungar, care a fost una dintre forţele motrice din spatele formării grupului Patrioţi pentru Europa, a declarat că, sub preşedinţia lui Von der Leyen, competitivitatea continentului este la pământ, imigraţia ilegală este în creştere, iar fermierii europeni sunt în pragul falimentului.

Luni, Von der Leyen i-a acuzat pe susţinătorii moţiunii de minciună şi de extremism şi a îndemnat grupurile proeuropene din PE să rămână unite chiar dacă „nu sunt întotdeauna de acord” între ele şi cu executivul european.

Te-ar mai putea interesa și
Amenzi de până la 20.000 de lei pentru firme dacă nu respectă această obligație: Antreprenorii trebuie să o bifeze până în septembrie
Amenzi de până la 20.000 de lei pentru firme dacă nu respectă această obligație: Antreprenorii trebuie să o bifeze ...
Mai e o lună și un pic până când toate firmele și entitățile înregistrate Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) trebuie să respecte cerințele legale și să-și actualizeze......
8 august e ultima zi în care mai funcționează sistemul dual de prețuri în Bulgaria. Din 9 august, comercianții vor afișa prețurile doar în euro
8 august e ultima zi în care mai funcționează sistemul dual de prețuri în Bulgaria. Din 9 august, comercianții vor ...
Sistemul dual obligatoriu din Bulgaria, în care preţurile mărfurilor sunt afişate atât în leva cât şi în euro, se ...
Senatul SUA l-a confirmat pe Todd Blanche, un fost avocat al președintelui Trump, în funcția de procuror general
Senatul SUA l-a confirmat pe Todd Blanche, un fost avocat al președintelui Trump, în funcția de procuror general
Senatul american l-a confirmat sâmbătă pe Todd Blanche în funcţia de procuror general al Statelor Unite, echivalentul ...
Washingtonul investește 3 miliarde de dolari în proiecte privind mineralele rare și bateriile. 400 de milioane vor finanța dezvoltarea unei mine de scandiu în Australia
Washingtonul investește 3 miliarde de dolari în proiecte privind mineralele rare și bateriile. 400 de milioane vor finanța ...
Statele Unite vor investi 3 miliarde de dolari în proiecte privind mineralele critice şi bateriile, în cadrul eforturilor ...