Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern

Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va afla vineri la Bucureşti, unde va avea o întrevedere cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - vin, 20 dec. 2024, 08:01
Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern

Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, cei doi vor purta discuţii la Palatul Victoria la ora 17,00, ulterior fiind programate declaraţii comune de presă, scrie Agerpres.

Pe 22 noiembrie, prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Budapesta cu omologul său ungar, cu care a discutat despre procesul de integrare deplină a României în Spaţiul Schengen.

Vizita la Budapesta a avut loc în contextul în care Ungaria deţine, până la 31 decembrie 2024, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Premierul Orban s-a aflat miercuri la Bruxelles, unde a participat la Summitul UE – Balcanii de Vest, iar joi a luat parte la Consiliul European.

Vineri, acesta va merge şi în Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Energia electrică din piața spot românească se scumpește din nou. Avem iarăși cel mai mare preț din Europa, 311 euro/MWh
Energia electrică din piața spot românească se scumpește din nou. Avem iarăși cel mai mare preț din Europa, 311 euro/MWh
Prețul energiei electrice tranzacționate mați pentru livrare mircuri, 28 octombrie, a crescut din nou, depășind iarăși nivelul de 1.600 de lei/MWh, nivel mediu al zilei, atins deja......
Grupul Ineos, controlat de maganatul britanic Jim Ratcliffe, scoate la vânzare clubul elvețian de fotbal Lausanne-Sport
Grupul Ineos, controlat de maganatul britanic Jim Ratcliffe, scoate la vânzare clubul elvețian de fotbal Lausanne-Sport
Grupul Ineos, condus de miliardarul britanic Jim Ratcliffe, a decis să scoată la vânzare clubul elveţian de fotbal Lausanne-Sport ...
Compania belgiană Speedwell atrage Mega Image, cu un contract pe termen lung, în ecosistemul proiectului Queens District din București
Compania belgiană Speedwell atrage Mega Image, cu un contract pe termen lung, în ecosistemul proiectului Queens District ...
Speedwell, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari cu prezență în România și Polonia și cu origini belgiene, ...
Bulgaria obține sprijin pentru cultivarea trandafirilor și cere continurea ajutorului în cadrul PAC
Bulgaria obține sprijin pentru cultivarea trandafirilor și cere continurea ajutorului în cadrul PAC
Bulgaria a obţinut sprijin pentru cultivarea trandafirilor şi a solicitat continuarea ajutorului naţional tranzitoriu ...