Vîlceanu: Renegocierea PNRR ar însemna să pierdem toți banii

O renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) poate fi realizată doar la nivelul întregului document, lucru care ar însemna anularea tuturor fondurilor incluse în PNRR, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.
AGERPRES - mar, 08 mart. 2022, 20:04
Vîlceanu: Renegocierea PNRR ar însemna să pierdem toți banii

„Nu există niciun document din care să poată să reiasă posibilitatea unei renegocieri. Există, într-adevăr, posibilitatea de a modifica, care e cu totul altceva. Renegocierea se referă la tot Planul Naţional de Rezilienţă şi nu se pune problema de a începe o renegociere, pentru că atunci când începi renegocierea pe tot Planul, înseamnă că toţi banii de care vorbeam eu astăzi că intră în România nu mai există. Deci, nu mai vorbim de reforme, nu mai vorbim de investiţii, se termină tot. Ori nu cred că cineva îşi doreşte ca noi să pierdem banii ăştia”, a afirmat Vîlceanu.

El a atras atenţia că Executivul trebuie să fie concentrat pe implementarea PNRR şi nu pe renegocierea acestuia.

„Gândiţi-vă, de asemenea, că pentru a renegocia tot planul îţi trebuie timp. Acest Fond de Redresare şi Rezilienţă funcţionează până în 2026. Dacă ne mai apucăm acum să renegociem totul pentru alte câteva luni, poate chiar pentru un an, s-ar putea să ajungem la concluzia că, practic, renegociem degeaba, pentru că nu mai ai când să pui în valoare tot ceea ce scrie în acest plan. Din punctul meu de vedere trebuie, ca şi până acum, să rămânem concentraţi pe implementare. Pentru că e foarte puţin timp. Şi aşa ne punem problema, legată de anumite investiţii, cum facem să le terminăm până în 2026, pentru că trebuie făcute call-uri de proiecte, trebuie semnate contracte, licitaţii, care necesită timp, ori şi aşa suntem cumva în criză de timp şi nu cred că o renegociere ar aduce ceva bun”, a susţinut ministrul.

Şeful de la Investiţii şi Proiecte Europene a subliniat că prin PNRR vor putea fi majorate pensiile mici, lucru imposibil în lipsa reformei pensiilor incluse în PNRR.

„În ceea ce priveşte sistemul de pensii şi reforma pensiilor, toţi românii, dacă ar şti ce scrie în PNRR, ar considera că reforma pe care trebuie să o facem este una foarte utilă. Vorbim de eliminarea inechităţilor din sistem, iar dacă vorbiţi cu pensionarii vă vor spune multe situaţii în care un pensionar ieşit la pensie în acest an are o pensie mai mare cu 30-40% decât alt pensionar ieşit la pensie cum 3 sau 4 ani, ceea ce este o inechitate crasă, şi nimeni nu-şi doreşte să se mai întâmple astfel de lucruri. De asemenea, creşterea pensiilor mici: în România acum nu există posibilitatea de a creşte pensiile mici, ci există doar posibilitatea de a creşte punctul de pensie. Când creşti pensiile, le creşti la toţi şi atunci inechităţile şi diferenţa dintre pensii devine şi mai mare. Deci, este o reformă absolut necesară, care aduce echitate în sistem şi nu cred că ar trebui să schimbăm ceva în reforma pensiilor”, a adăugat Dan Vîlceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...