Vilele de la munte au ajuns la preţ de apartament de cartier şi este posibil să mai scadă

Pe fondul crizei economice preţul vilelor de pe Valea Prahovei a continuat să scadă şi în primele 10 luni ale acestui an, ajungând până la un preţ mediu de 500-800 de euro/ mp contruit, în funcţie de starea proprietăţii.
Nicu Stan - lun, 31 oct. 2011, 14:16

Comparativ cu anul trecut, preţul caselor de la munte este mai mic şi cu până la 30%, motiv pentru care numărul tranzacţiilor este în creştere.

„Faţă de anul trecut, scăderile preţurilor la casele şi apartamentele din zona Valea Prahovei variază între 25 şi 30%. Primii care au conştientizat situaţia şi au lăsat din preţ au fost dezvoltatorii imobiliari de apartamente. Acum preţul pentru un metru pătrat construit de apartament variază între 800-900 de euro. Casele la curte au un preţ de 500-550 de euro metrul pătrat construit. Scăderile au dus la o revigorare a pieţei. Numărul tranzacţiilor este mai mare cu aproximativ 20% faţă de anul trecut”, a declarat pentru RTV.net Mihai Totpal, director al agenţiei imobiliare Mervani.

Ciprian Kore, administratorul agenţiei Colex, spune că preţul minim al caselor din zona Câmpina-Braşov este de 750-850 de euro metrul pătrat şi este valabil pentru casele care au suprafaţă mică, multe dintre aceste proprietăţi necesitând renovări complete. Potrivit agenţilor imobiliari, cei mai mulţi cumpărători de case în zona montană sunt din Bucureşti. „Cei care vin să cumpere case de vacanţă la munte sunt preponderent din Bucureşti”, spune Ciprian Kore, adăugând că preţurile caselor de vacanţă tind să se stabilizeze.

Pe de altă parte, reprezentantul agenţiei Mervani spune că anul viitor cei care vor avea răbdare este posibil să cumpere case cu încă 10% mai ieftine faţă de preţul actual.

Şi străinii doresc să cumpere o casă de vacanţă în România, dar sunt nehotărâţi. „Avem clienţi din Italia, Franţa, Germania, care doresc să cumpere case de vacanţă în zona noastră montană, dar spun că preţurile sunt prea mari”, a subliniat Mihai Totpal.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului de finanţare, deoarece creşterea semnificativă a producţiei de energie......
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...