Virgil Popescu: România vrea să ajungă la 10 GW de energie regenerabilă până în 2027

România vrea să ajungă la 10 GW de energie regenerabilă până în 2027, iar în următorii doi - trei ani vor fi puşi în sistem încă 3 GW, a anunţat luni ministrul Energiei, Virgil Popescu.
AGERPRES - lun, 22 mai 2023, 12:13
Virgil Popescu: România vrea să ajungă la 10 GW de energie regenerabilă până în 2027

„În cursul lunii iunie vom finaliza evaluarea şi semnarea contractelor pentru cei aproape 3 GW de energie regenerabilă, solar şi vânt, prin PNRR, pentru că a fost o suprascriere de proiecte. Avem foarte multe proiecte, în total aproape 3 GW de energie regenerabilă. Asta înseamnă că, în următorii doi – trei ani, vom avea puşi în sistem încă 3 GW. Ne dorim ca până în 2027 să avem 10 GW de energie regenerabilă”, a menţionat Virgil Popescu, la Forumul Energiei, la Financial Intelligence, scrie Agerpres.

El a menţionat că a început construcţia pe amplasamentul de la Mintia a centralei pe bază de gaz natural de 1.700 de MW.

„Suntem uşor întârziaţi la Complexul Energetic Oltenia, dar sunt convins că vom recupera pentru centrala pe gaz şi parcul fotovoltaic de 747 de MW. Dar, fără o întărire a sistemului de transport şi o întărire a sistemului de distribuţie, toate eforturile pe care le facem împreună cu piaţa pentru producerea de energie electrică nu sunt în zadar, dar vor fi întârziate pentru că este nevoie de investiţii în sistemul de transport. De fapt, în acest week-end am văzut ce înseamnă să avem foarte multă energie regenerabilă produsă, nu numai în România, dar şi în regiune, iar cablul de curent continuu care va străbate România de la est la vest va trebui să devină prioritatea numărul unu pentru sistemul naţional de transport”, a adăugat ministrul.

În opinia sa, evacuarea energiei de la est la vest şi echilibrarea întregului sistem energetic de transport al României va trebui să înceapă.

„Suntem în discuţii cu parteneri europeni, cu parteneri emiratezi pentru a putea porni acest acest proiect. Sunt convins că suntem foarte aproape de a ajunge la o înţelegere”, a mai spus Virgil Popescu.

În paralel, ministrul Energiei doreşte ca, împreună cu ANRE, să discute cu toţi distribuitorii în aşa fel încât să fie prioritizate investiţiile acestora pentru a putea prelua în sistemul de distribuţie de energie electrică cât mai multă energie regenerabilă.

„Prosumerii au crescut foarte mult şi este un lucru extraordinar de bun. Într-o informare a Transelectricii, care ne-a venit ieri, vorbim de aproape 660 de MW instalaţi de prosumeri în reţea. Gândiţi-vă, de la modificarea legislaţiei, din decembrie 2021, pe care am făcut-o, practic este o explozie – şi este un lucru îmbucurător. Oamenii au înţeles că a deveni prosumer este un lucru extraordinar, îţi scad costurile şi 660 de MW puşi în 2 ani de zile, practic cu bucăţele mici, cu cantităţi mici de producţie de energie electrică, este un lucru foarte bun”, a mai spus Virgil Popescu.

În ceea ce priveşte reactoarele modulare de tip SMR NuScale, Virgil Popescu a subliniat că se lucrează la procesul de finalizare a finanţărilor.

„Lucrăm de ceva timp la procesul de finalizare a finanţărilor, atât pentru reactoarele modulare de tip SMR NuScale, cât şi pentru reactoarele clasice de tip CANDU, pe care le avem la Cerntavodă. Sunt foarte bucuros că, sâmbătă, la G7, preşedintele Biden a anunţat peste 4 miliarde de dolari finanţare pentru reactoarele modulare, 3 miliarde de dolari de la US Export-Import Bank (EXIM), 1 miliard de dolari de la DFC, plus 275 de milioane de de dolari, bani acordaţi de către Statele Unite ale Americii, Japonia, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite, împreună cu Nuclearelectrica. Evident, vrem să trecem la faza doi a proiectului de la Doiceşti şi, anul acesta, ne dorim inclusiv lansarea în producţie a produselor cu ciclu lung de fabricaţie”, a mai subliniat ministrul Energiei.

Totodată, el a precizat că se doreşte finalizarea contractelor de IPC (Inginerie, Procurare şi Construcţii).

„Practic, ne dorim să intrăm în linie dreaptă, să finalizăm contractele de IPC în aşa fel încât să spunem aşa, reactoarele modulare şi actuale de la Cernavodă să intre în graficul final 2028-2029, SMR-uri 2030-2031, Unitatea 3 şi Unitatea 4”, a mai spus Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în primele două luni ale acestui an cu 3,2%
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele două luni ale acestui an, faţă de perioada corespunzătoare din 2023,......
Guvernul argentinian a redus bugetul universităţilor publice cu 71% – Sute de mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva austerităţii din educaţie
Guvernul argentinian a redus bugetul universităţilor publice cu 71% – Sute de mii de oameni au ieşit pe străzi ...
Sute de mii de oameni au ieşit marţi pe străzi în Argentina pentru a protesta împotriva reducerilor de cheltuieli în ...
Infrastructuri energetice au luat foc în regiuni ruse după atacuri cu drone dinspre Ucraina – autorităţi ruse
Infrastructuri energetice au luat foc în regiuni ruse după atacuri cu drone dinspre Ucraina – autorităţi ruse
Infrastructuri energetice au luat foc miercuri în regiunea rusă Smolensk, la circa 400 de km de frontiera cu Ucraina, după ...
Ordinea mondială construită după 1945 este „în pragul distrugerii” – Amnesty International
Ordinea mondială construită după 1945 este „în pragul distrugerii” – Amnesty International
 Ordinea mondială construită după 1945 este "în pragul distrugerii", a avertizat secretara generală a Amnesty International, ...