Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări

Consiliul de Administrație al Allianz-Țiriac Asigurări a aprobat prelungirea mandatului lui Virgil Șoncutean în funcția de director general al companiei, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mar, 03 iun. 2025, 16:39
Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări

Noul mandat este supus aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

„Sunt onorat să continui călătoria alături de echipa Allianz-Țiriac Asigurări pentru al patrulea mandat. Apreciez încrederea Consiliului de Administrație și mulțumesc în mod special colegilor mei, alături de care sunt norocos să lucrez zi de zi. Împreună, am construit o companie puternică, care răspunde cu succes nevoilor clienților noștri. Creșterea semnificativă a volumului primelor brute și a profitabilității reflectă angajamentul nostru pentru servicii de calitate și soluții adaptate pieței, precum și forța financiară care ne permite să ne respectăm întotdeauna promisiunile față de clienți. Privim cu încredere spre viitor și suntem hotărâți să ne continuăm povestea de succes”, a declarat Virgil Șoncutean, director general al Allianz-Țiriac Asigurări.

Pe parcursul celor nouă ani la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări, Virgil Șoncutean a dezvoltat și implementat strategii care au contribuit la creșterea semnificativă a companiei. Volumul primelor brute subscrise de Allianz-Țiriac s-a triplat, până la 3,7 miliarde de lei la finalul lui 2024, profitabilitatea a crescut de cinci ori în ultimii nouă ani, în timp ce numărul de clienți a crescut de patru ori, până la peste 1,6 milioane în prezent. De asemenea, Allianz-Țiriac și-a dublat cota de piață pe segmentul asigurărilor de viață și a realizat prima achiziție prin preluarea Allianz-Țiriac Unit Asigurari S.A. (fosta Gothaer România).

Potrivit ASF, la finalul anului 2024 Allianz-Țiriac avea o cotă de piață de 18,6% și se situa pe locul doi în clasamentul companiilor de asigurări după subscrierile înregistrate pe linia asigurărilor generale și de viață. Allianz-Țiriac este o companie joint-venture, bazată pe colaborarea între Grupului Allianz (52,16% din acțiuni) cu Țiriac Asset Holdings Limited (44,79% din acțiuni).

 

Despre Allianz-Țiriac Asigurări

Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. În cei 30 de ani de activitate, Allianz-Țiriac a contribuit cu 20 de miliarde de euro la economia României. Aportul total în economie al Allianz-Țiriac echivalează cu 0,6% din PIB-ul României în perioada analizată și s-ar putea concretiza în până la 80 de spitale moderne, 2.000 de școli noi, 2.000 de kilometri de autostradă sau 130.000 de locuințe sociale.

Te-ar mai putea interesa și
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni la nivel mondial. Exprimată în euro și incluzând dividendele......
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Anunţ pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia. Restricţii pe Podul Giurgiu-Ruse
Circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, va fi restricţionată în zilele de 15 şi 16 iulie, în intervalul orar ...