VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/VISA_ePosibil-e1752062725210-524x420.jpg)
”În ultimii ani, lumea a trecut aproape pe nesimţite de la comerțul fizic la comerțul online, la cumpărăturile cu telefonul mobil, iar acum avansăm către comerțul cu agenți AI – un model în care agenții acționează și tranzacționează în numele consumatorilor și al companiilor. În 2026, cumpărăturile asistate de inteligența artificială vor deveni o realitate pentru noi toți, iar comerțul prin agenți AI va urma în mod natural”, arată studiul VISA.
Cum funcţionează comerțul cu agenți AI?
Ne imaginăm că deschidem aplicația ChatGPT, unde avem la dispoziţie un buton nou: „Cumpără pentru mine”. Când dăm clic și programăm agentul AI, se întâmplă trei lucruri:
1.Activarea plăților: Încărcăm cardul preferat – autentificat, tokenizat și securizat. Acum agentul nostru poate cumpăra în siguranță pentru noi.
2. Personalizarea preferințelor: Ne partajăm istoricul și preferințele de cumpărături (prin intermediul unui token de date securizat). Acum agentul nostru poate face cumpărături pentru noi, întrebându-se: „Ce ar alege Andrei dacă ar avea aceste opțiuni de cumpărare?”
3. Controlul cheltuielilor: Permitem agentului nostru să facă cumpărături – dar în condiţiile noastre. De pildă: da, pentru călătorii și mese; nu, pentru asistență medicală. Da, dacă factura este sub 500 de lei; nu, dacă este peste.
Odată parcurse aceste etape, un agent AI devine asistentul nostru personal de cumparaturi.
„Brandurile de top se aşteaptă deja ca experienţele de cumpărături bazate pe AI să devină o obişnuinţă anul viitor, aşa că tranziţia către un comerț bazat complet pe agenţi AI va fi şi ea accelerată în 2026. În prezent, Visa, în parteneriat cu alţi participanţi la acest ecosistem, deja furnizează infrastructura și instrumentele cheie pentru a sustine această evoluție. Deşi poate părea greu de imaginat acum, nu va dura mult până când va deveni realitate. Inovația de astăzi va fi mâine o practică normală de business”, spune Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
Lupta pentru identitate intră în era AI
Potrivit Visa, entuziasmul privind comerțul cu AI este valid, însă trebuie conştientizată şi partea de risc: infractorii pot folosi aceleași inovații pentru a-şi atinge propriile obiective. Iar ținta lor principală devine identitatea – prin dezinformări bazate pe inteligență artificială (deepfake), escrocherii prin agenţi AI, identităţi sintetice.
În trecut, frauda avea loc la nivel de tranzacție – atacatorii vizau câte o plată pe rând. Dar, odată cu progresele tehnologiei AI, răufăcătorii intră acum în profunzimea acestui proces, unde pot compromite întreaga identitate a unui consumator. Odată ce reuşesc asta, controlează toate tranzacțiile inițiate prin profilul sau identitatea victimei. Este fraudă la scară largă, iar consecințele pot fi severe.
„Din păcate, în 2026, vom asista la o creștere semnificativă a nivelului de sofisticare și a volumului acestor atacuri asupra identităţii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. Această escaladare va deschide o nouă etapă în lupta pentru protejarea identității, marcată de investiții mai mari, atenție sporită și parteneriate extinse.
Este o luptă pe care nicio bancă, fintech, comerciant sau instituţie publică nu o poate câștiga singură. Industria se va uni în 2026 pentru a dezvolta capabilități comune și soluții integrate pentru combaterea fraudelor de identitate și gestionarea riscului. Visa va juca un rol central în acest efort comun”, subliniază Elena Ungureanu.
Stablecoin-urile ating apogeul
Stablecoin-urile – criptomonede susținute de monedă fiat sau tradiţională – transformă un activ speculativ într-o infrastructură globală de încredere pentru plăți, arată VISA. Potențialul stablecoin-urilor de a completa şi consolida ecosistemul global de plăți din prezent este enorm – în special în piețele emergente și în zona tranzacțiilor transfrontaliere.
Datorită adoptării Legii GENIUS din SUA și a unor reglementări similare la nivel mondial, care stabilesc un cadru legislativ clar, lumea este pregătită să parieze masiv pe stablecoin în 2026.
”Anul viitor, ne aşteptăm la o creștere semnificativă a utilizării stablecoin-urilor în următoarele domenii:
- Piețe emergente cu monede locale volatile și acces limitat la un curs stabil al dolarului american, unde stablecoin-urile pot pot funcționa ca mijloc de păstrare a valorii (de exemplu, Argentina).
- Circulaţia transfrontalieră a banilor pentru plăți între companii, între companii şi consumatori, și remiteri persoană la persoană, unde soluțiile actuale pot deveni mai eficiente prin valorificarea tehnologiei stablecoin.
- Tranziţie fluidă între segmentele fiat și cripto, utilizând infrastructura Visa. Portofelele cripto cu un card Visa asociat beneficiază de acceptare globală pentru plăți, permițând consumatorilor să cumpere, de exemplu, cafea de la Starbucks utilizând stablecoin-urile și activele lor cripto (Visa susţine deja peste 130 de programe de carduri conectate la stablecoin-uri în peste 40 de țări).
- Decontare în rețeaua Visa. Clienții nativi stablecoin pot deconta în rețeaua Visa cu stablecoin-uri USD și EUR, la fel ca orice altă monedă, iar această capabilitate va continua să se extindă”, arată studiul VISA.
Pe măsură ce piața stablecoin a ajuns să depăşească pragul de 250 de miliarde de dolari la nivel global, volumul de decontare procesat prin Visa a accelerat, ajungând la un ritm anualizat de 3,5 miliarde de dolari la final de noiembrie 2025. În acest context, tot mai multe companii caută soluții concrete pentru a identifica şi valorifica aceste oportunități de creștere.
”De aceea, la mijlocul lunii decembrie, Visa a lansat un nou serviciu de consultanță dedicat acestei pieţe – Stablecoins Advisory Practice -, prin care oferă băncilor, fintech-urilor, comercianților și companiilor de toate dimensiunile expertiză strategică și recomandări aplicate, adaptate pieței europene.
Potenţialele beneficii ale stablecoin-urilor va fi unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale anului 2026. Și pe bună dreptate, având în vedere estimările conform cărora piața stablecoin ar putea ajunge la 4 trilioane USD până în 2030.
Poate că această proiecție este prea optimistă, dar sunt convins că 2026 va fi cu adevărat anul în care stablecoin urile vor intra în mainstream’’, spune Cătălin Creţu, General Manager Visa pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Slovenia.
Ponderea plăţilor online cu carduri Visa realizate prin checkout manual de către utilizatori neînregistraţi a scăzut de la aproape jumătate în totalul tranzacţiilor, în 2019, la doar 16% în 2025. În rândul celor mai importanți 25 de comercianţi online din reţeaua Visa, acest tip de plăţi a coborât deja sub 10%.
Pe multe piețe, plata ca utilizator neînregistrat va dispărea complet în curând – asta graţie şi celor 16 miliarde de token-uri Visa care permit această schimbare.
Începutul sfârşitului pentru cash? În 2026, jumătate din plățile făcute la nivel mondial vor fi digitale
Banii de hârtie nu vor dispărea prea curând – există o cantitate enormă de cash în circulaţie, la nivel global (aproximativ 11 trilioane de dolari). Acest lucru va accelera însă inovația și creșterea plăților digitale în multe țări în anii următori.
Numerarul este pe o curbă descendentă, iar 2026 va fi primul an din istorie când jumătate din totalul plăților făcute de consumatori, la nivel mondial, vor fi plăţi digitale.
Acest punct de inflexiune este determinat de inovații precum cardurile tap-to-pay și dispozitivele mobile care permit digitalizarea microtranzacțiilor, unde numerarul era din punct de vedere istoric singura soluție.
Plata biletului de autobuz de 3 lei sau a unei cafele de 10 lei, prin simpla atingere a telefonului de cititorul de carduri, devine tot mai populară în situaţii în care înainte numerarul era categoric preferat.
Pentru a digitaliza în continuare numerarul, Visa colaborează cu companii fintech și aplicații digitale din întreaga lume, precum WeChat Pay (China), M-Pesa (Kenya) și Mercado Pago (America Latină). Inovațiile locale sunt potenţate de performanţele Visa în materie de securitate, fraudă, risc, soluționare a litigiilor, brand, încredere, acceptare și amploare a rețelei globale.
Aceste tendințe și direcții sunt doar o parte din ce va aduce 2026. Vom asista, de asemenea, la inovaţii în digitalizarea circulației banilor între companii, la evoluţii creative ale portofelelor digitale, la alte mii de IMM-uri care vor accepta plăți digitale prin intermediul dispozitivelor mobile, la oferte noi şi interesante pentru consumatorii cu venituri mari și la extinderea continuă a modalităților digitale de plată în piețele din întreaga lume.